Producția industrială din Germania și-a menținut în luna iulie trendul crescător

Producţia industrială a Germaniei a crescut în iulie pentru a treia lună consecutiv, dar avansul a fost relativ modest faţă de expansiunea înregistrată în primele luni după relaxarea restricţiilor menite să stopeze extinderea pandemiei de coronavirus (COVID-19), însă nivelul producţiei încă este sub cel de anul trecut, transmit AP şi site-ul lse.co.uk, citate de Agerpres.
Economica.net - lun, 07 sept. 2020, 12:54
Producția industrială din Germania și-a menținut în luna iulie trendul crescător

Producţia industrială în cea mai mare economie europeană a urcat cu 1,2% în iulie, după un avans de 9,3% luna precedentă, arată datele publicate luni de Oficiul federal de statistică (Destatis), în timp ce analiştii se aşteptau la o expansiune de 4,5%.

Ministerul Economiei a informat că producţia a revenit la aproape 90% din nivelul înregistrat în trimestrul patru din 2019, înainte de izbucnirea pandemiei. Comenzile industriale au urcat cu 2,8% în iulie, după un avans de 28,8% în iunie şi 10,4% în mai.

Guvernul de la Berlin se aşteaptă acum la o contractare cu 5,8% a economiei germane anul acesta, faţă de un declin de 6,3% previzionat în aprilie.

„Cifrele sunt mai slabe decât ne-am aşteptat, în urma declinului din sectorul construcţiilor, şi cu siguranţă datele privind comenzile industriale sunt sub estimări. Per ansamblu, datele arată că redresarea sectorului industrial din Germania este încă departe de a fi completă”, a apreciat Claus Vistesen, economist şef la la Pantheon Macroeconomics.

Te-ar mai putea interesa și
Cât plătesc polițiștii pe asigurarea RCA? Poliția Capitalei caută RCA și oferă  o sumă peste media pieței
Cât plătesc polițiștii pe asigurarea RCA? Poliția Capitalei caută RCA și oferă o sumă peste media pieței
Poliția Capitalei, adică Direcția Generală de Poliție a Muncipiului București, caută RCA pentru mașinile sale, pentru o perioadă de doi ani. În prezent, asigurătorului polițiștilor este......
Google introduce etichete AI pentru reclamele care rulează în Search, YouTube şi Discover
Google introduce etichete AI pentru reclamele care rulează în Search, YouTube şi Discover
Google introduce etichete AI pentru reclamele care rulează în reţele sale, Search, YouTube şi Discover, a anunţat, recent, ...
Giurgiu: Ţigări fără acte de provenienţă în valoare de sute de mii de lei – descoperite de poliţiştii de frontieră
Giurgiu: Ţigări fără acte de provenienţă în valoare de sute de mii de lei – descoperite de poliţiştii de frontieră
Poliţiştii de frontieră din Giurgiu au descoperit şi ridicat, pe parcursul a două zile, peste 66.000 de ţigarete, cu ...
Ucraina loveşte alte 10 petroliere din „flota fantomă” rusă în Marea Azov
Ucraina loveşte alte 10 petroliere din „flota fantomă” rusă în Marea Azov
Forţele armate ucrainene au lovit noaptea trecută, în Marea Azov, alte zece petroliere din aşa-numita "flotă fantomă" ...