Serbia a scăpat de statutul de paria Europei

Dar: cu acest succes diplomatic în mapă, preşedintele Boris Tadic poate intra cu mai mult optimism în campania electorală. În mai se votează un nou parlament – iar forţele politice din jurul şefului statului nu ar putea primi o susţinere mai puternică din partea Burxelles-ului. Practic, Serbia se leapădă de statutul de paria Europei. Nu doar pro-europenii au un argument în plus, de acum; conservator-naţionaliştii, cum e fostul preşedinte iugoslav Vojislav Kostunica, vor avea probleme să contrabalanseze aportul de capital electoral din tabăra prezidenţială.

Uşa integrării euro-atlantice e deschisă dar pentru a-i trece pragul, Serbia mai are de rezolvat cel puţin o problemă: disputa teritorială din Kosovo. Cât timp Serbia consideră Kosovo parte a propriului teritoriu în vreme ce Kosovo îşi pretinde propria statalitate, dezvoltarea democratică este împotmolită în ambele tabere. Or, un deficit democratic împiedică procesul de aderare – şi chiar provoacă fisuri în Uniunea Europeană, acolo unde mai există ţări ce nu recunosc Kosovo drept stat suveran, relateaza Deutsche Welle.

Cu o comunitate sârbă pentru care Belgradul îşi asumă responsabilitatea în interiorul Kosovo, subiectul este şi mai complicat. Care ar fi soluţia? O nouă deplasare a graniţei?

Dincolo de faptul că 80 de state au recunoscut Kosovo în actualele sale limite administrative, ideea este explozivă: o singură deplasare ar genera, în Balcani, un picaj în domino. Bosnia-Herţegovina şi Macedonia sunt extrem de sensibile la astfel de provocări.

Probabil că o preluare a problemei negocierilor de către Uniunea Europeană ar fi o cale, mai ales că experienţa cipriotă ar putea fi o lecţie despre cum europenii ar trebui să fie mai activi în rezolvarea unor asemenea diferende teritoriale.

Între timp, însă, pentru guvernul de la Belgrad de abia acum încep demersurile dificile. Reformele ce urmează nu vor fi deloc populare. Administraţia publică se cere modernizată şi debirocratizată, corupţia se cere combătută. Justiţia are nevoie de o independenţă autentică iar economia de stat, oricum afectată de criză, nu poate scăpa de privatizare. Costurile integrării europene nu vor fi mici – iar puterea de la Belgrad ar face bine să nu ascundă acest adevăr electoratului. Cu riscul de a tăia din optimism – dar cu avantajul de a nu permite, mai apoi, pe fondul unor aşteptări prea ridicate, escaladarea unor sentimente deloc fericite. Probabil că o privire către vecinii greci nu ar strica.