Orban: Linia Gara de Nord – Aeroportul Henri Coandă – disponibilă în cel mai scurt termen posibil

Premierul Ludovic Orban a declarat luni că linia ferată Gara de Nord - Aeroportul "Henri Coandă" va fi pusă la dispoziţia beneficiarilor în cel mai scurt termen posibil.
Economica.net - lun, 21 sept. 2020, 10:31
Orban: Linia Gara de Nord - Aeroportul Henri Coandă - disponibilă în cel mai scurt termen posibil

El a amintit că ideea tronsonului Gara de Nord – Aeroportul ‘Henri Coandă’ a apărut în mandatul său de ministru al Transporturilor. De asemenea, Orban a precizat că la momentul preluării guvernării de către PNL, progresul era „puţin peste 11%”.

„Probele tehnice sunt necesare pentru punerea în funcţiune, ca şi alte etape procedurale – selectarea operatorului de transport feroviar, dar această linie este o realitate şi va fi pusă la dispoziţia beneficiarilor în cel mai scurt termen posibil”, a spus Orban.

El a susţinut că, din păcate, calea ferată a fost „Cenuşăreasa” modurilor de transport în ultimii 20 de ani, a fost ocolită de investiţii serioase şi a fost tratată ca o formă de transport de rang secund.

„La nivelul UE, transportul feroviar este considerat un transport prioritar, pentru că este un transport sigur, rapid şi mai ales prietenos cu mediul înconjurător. În ceea ce ne priveşte, vom pune în aplicare strategia de dezvoltare a UE şi în România şi vom pune între priorităţile de dezvoltare a infrastructurii de transport dezvoltarea infrastructurii de transport feroviar”, a afirmat Orban.

Premierul a indicat obiectivele pe care Guvernul le are în acest domeniu. Astfel, el a enumerat finalizarea procesului de modernizare a căii ferate de la Constanţa până la Nădlac, anunţând că în cursul acestei săptămâni se va semna contractul privind Apaţa – Caţa, care vizează modernizarea a 44 km de cale ferată.

De asemenea, el a indicat că pentru celelalte trasee importante de pe coridorul 9 pan-european, de la Ploieşti până la Focşani, de la Focşani până la Roman şi de la Roman până la Iaşi şi graniţa de est, sunt semnate contracte pentru realizarea studiilor de fezabilitate pentru modernizarea căii ferate de pe coridorul 9 pan-european pe două linii.

Orban a precizat că pe tronsonul de la Bucureşti spre Craiova-Turnu Severin-Caransebeş există pentru aproape toate tronsoanele contracte semnate pentru realizarea studiilor de fezabilitate, că tronsonul Cluj-Napoca-Oradea-Episcopia Bihor va intra în faza de proiectare şi execuţie, iar inelul feroviar al Bucureştiului va oferi o „mobilitate suplimentară în transport”.

„Vom aloca fonduri europene, miliarde şi miliarde de euro vor fi investiţi pentru modernizarea infrastructurii de transport feroviar. care va reprezenta o bază pentru dezvoltarea economică a României”, a spus Orban.

Preşedintele Klaus Iohannis, premierul Ludovic Orban şi ministrul Transporturilor, Lucian Bode, au făcut o deplasare test cu trenul pe conexiunea feroviară Gara de Nord – Aeroportul ”Henri Coandă”.

Te-ar mai putea interesa și
Cristina Trăilă pleacă din Guvern de la 15 septembrie; decizia – în Monitorul Oficial
Cristina Trăilă pleacă din Guvern de la 15 septembrie; decizia – în Monitorul Oficial
Decizia de eliberare, la cerere, din funcţia de secretar general adjunct al Guvernului a Cristinei Trăilă a fost publicată vineri în Monitorul Oficial....
Legea ANI promulgată. Îmi menţin argumentele din sesizarea de neconstituţionalitate, spune preşedintele
Legea ANI promulgată. Îmi menţin argumentele din sesizarea de neconstituţionalitate, spune preşedintele
Preşedintele Nicuşor Dan a promulgat vineri Legea privind integritatea în domeniul public, dar a transmis că menţine ...
Oana Gheorghiu: Discuţia despre limitarea mandatelor la conducerea serviciilor e una necesară acum, nu peste ani
Oana Gheorghiu: Discuţia despre limitarea mandatelor la conducerea serviciilor e una necesară acum, nu peste ani
Vicepremierul interimar Oana Gheorghiu susţine că discuţia despre limitarea mandatelor la conducerea serviciilor este ...
Milionarul din Harghita, care are una dintre cele mai mari companii de construcții din Ungaria, a cerut falimentul după ce noul guvern a refuzat să cumpere un proiect imobiliar
Milionarul din Harghita, care are una dintre cele mai mari companii de construcții din Ungaria, a cerut falimentul după ...
Attila Balázs, propritarul unui dintre cei mai mari constructori din Ungaria și unul dintre cei mai bogați oameni de afaceri ...