New York Times îl elogiază pe regizorul român Lucian Pintilie

„Regizorul român Lucian Pintilie a realizat primul său film în 1965, anul în care Nicolae Ceauşescu devenea secretar-general al Partidului Comunist Român. Pe parcursul deceniilor care au urmat de dictatură ceauşistă, încheiată în 1989, Lucian Pintilie, la fel ca mulţi alţi artişti est-europeni care gândeau independent, a încercat să lucreze în sistem, iar apoi a plecat în exil, mutându-se în Occident în 1973 şi revenind după căderea regimului Ceauşescu”, notează criticul american A.O. Scott.

„Dintre filmele pe care a reuşit să le realizeze în România, „Reconstituirea” (1970) se numără printre operele reprezentative ale regiunii şi vremurilor. Subtil, dificil şi curajos, filmul reprezintă o puternică atitudine de onestitate artistică într-o cultură de minciuni oficiale şi de subterfugii”, comentează criticul american.

„Filmul «Reconstituirea» face parte din Retrospectiva Lucian Pintilie, care a început joi la Muzeul de Artă Modernă (MoMA) din New York. Acest program complet oferă publicului american şi şansa de a-şi face o impresie despre filme mai recente ale lui Lucian Pintilie, precum «Niki Ardelean, colonel în rezervă», o comedie cu un spirit aproape caustic, realizată în 2003, simbolizând o punte – chiar şi o luptă – între vechea Românie şi cea nouă. Filmul va rula o săptămână la MoMA, în ceea ce ar putea fi considerată o premieră nord-americană târzie, dar binevenită”, subliniază editorialistul secţiunii de film a cotidianului New York Times.

Într-o cronică a filmului «Niki Ardelean, colonel în rezervă», A.O. Scott notează că scenariul este scris de Cristi Puiu şi Răzvan Rădulescu, „care s-au maturizat în perioada regimului Ceauşescu şi au colaborat în filmul «Moartea domnului Lăzărescu» (regizat de Cristi Puiu), o peliculă ce a depăşit limitele şi a dus la recunoaşterea internaţională a Noului Val Românesc”.

„Lucian Pintilie este unul dintre puţinii regizori români înaintaţi în vârstă şi activi în perioada comunistă care îi influenţează pe realiştii sceptici ai generaţiei tinere, dintre care cei mai mulţi dispreţuiesc perspectiva obtuză şi alegorică, precum şi politica de compromis a vechii generaţii. Filmul «Niki Ardelean, colonel în rezervă» are un stil hibrid, fascinant, un naturalism atent, infuzat de un delicat, aproape timid, simţ al absurdului”, continuă A.O. Scott.

„La fel ca «Reconstituirea», filmul «Niki Ardelean, colonel în rezervă» oscilează, într-un mod pe care sunt reticent să îl dezvălui, de la calm şi tensiune introvertită la o violenţă aproape suprarealistă. Şocurile din scenele finale ale fimului pot părea arbitrare, dar reamintesc că normalitatea – fie în dispăruta, umbroasa lume comunistă sau în luminoasa, familiara atmosferă a capitalismului consumist – se bazează întotdeauna pe ipocrizie şi este ameninţată de haos”, încheie criticul american.