Florin Cîțu: Majorarea pensiilor cu 40% este un act criminal – vot în parlament

Ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, a declarat, marţi, la Piatra-Neamţ, că intenţia PSD de a modifica rectificările bugetare, având ca principal scop majorarea pensiilor cu 40%, este un "act criminal".
Economica.net - mar, 22 sept. 2020, 09:33
Florin Cîțu: Majorarea pensiilor cu 40% este un act criminal - vot în parlament

Florin Cîţu a subliniat că România se află într-o perioadă dificilă, similară celei dinaintea crizei economice din 2010, iar o majorare a cheltuielilor ar putea arunca ţara în aer.

„Ceea ce fac ei într-o perioadă dificilă pentru România, într-o perioadă de criză economică globală, este ca un act de agresiune la stabilitatea economică a României, şi se folosesc de majoritatea din Parlament. Aceşti oameni vor răspunde pentru tot ceea ce fac şi sper să răspundă cât mai curând. Am încredere că nu toţi oamenii din Parlamentul României vor să arunce România în aer. Sunt sigur că pe lângă PNL sunt şi alţii care vor vota împotriva acestor aberaţii. Dar, dacă se întâmplă să treacă această lege, noi nu vom permite anul acesta să se ajungă să aruncăm România în aer. Nu suntem iresponsabili. (…) În 2008, aceeaşi majoritate toxică, socialistă, a propus o creştere exact în campania electorală a salariilor profesorilor cu 50%. Premierul de atunci (Călin Popescu Tăriceanu – n.r.) a spus că nu se poate face acest lucru dar astăzi el susţine, s-a schimbat, este cu socialiştii. Ce a urmat ştim foarte bine: România a fost retrogradată, dobânzile au crescut, a fost inflaţie, am intrat în criză economică din care am ieşit în 2015. Acelaşi lucru se întâmplă şi astăzi dacă îi lăsăm pe ei să meargă mai departe, cu acest program al lor de modificare a rectificărilor bugetare. Nu îi vom lăsa, nu vom arunca România în criză pentru că vrea PSD, Arsene şi restul găştii de infractori”, a declarat ministrul Finanţelor Publice.

Florin Cîţu a explicat că în momentul în care se afla la Guvernare, PSD a renunţat la majorarea pensiilor cu 40% după o întâlnire a prim-ministrului Viorica Dăncilă şi a ministrului de Finanţe, Eugen Teodorovici, cu reprezentanţi ai FMI şi ai Băncii Mondiale.

„Astăzi, în Parlamentul României, aceiaşi oameni vor în continuare să distrugă România, deşi actualul Guvern a crescut pensiile, într-o perioadă dificilă, cu cea mai mare valoare – 177 lei. Când au fost la guvernare, socialiştii nu au reuşit acest lucru, astăzi vin şi vor să arunce ţara în aer. Este un act clar împotriva României, a românilor, a securităţii economice. Ei mint, sunt ipocriţi şi ceea ce fac este criminal. Fostul ministru de Finanţe, Eugen Teodorovici, îi cerea în şedinţa de Guvern fostului prim-ministru Viorica Dăncilă să dispună reanalizarea calendarului de implementare a legii 127/2019, legea care modifica punctul de pensii, pentru a respecta limita de deficit bugetar de 3% din PIB aferent perioadei 2020 – 2023. Această propunere venea după ce Dăncilă şi Teodorovici s-au întâlnit cu FMI şi Banca Mondială şi au acceptat sugestiile Băncii Mondiale”, a adăugat Florin Cîţu.

Plenul Parlamentului se reuneşte marţi pentru dezbaterea proiectelor privind rectificarea bugetului de stat şi al asigurărilor sociale de stat pe acest an, care includ amendamentul PSD referitor la creşterea punctului de pensie cu 40%. 

Te-ar mai putea interesa și
“Nu mai e nevoie de creșteri de taxe”, ne liniștește un cunoscut economist, consilier al lui Bolojan
“Nu mai e nevoie de creșteri de taxe”, ne liniștește un cunoscut economist, consilier al lui Bolojan
Economistul Ionuţ Dumitru, consilier onorific al premierului Ilie Bolojan, a declarat sâmbătă că, dacă ne uităm pe cele două pachete de măsuri care au fost aprobate, ele împreună aduc un......
Nicuşor Dan: Preşedintele recâştigă dreptul de a sesiza CCR pe o lege, chiar şi după ce a fost reexaminată de Parlament
Nicuşor Dan: Preşedintele recâştigă dreptul de a sesiza CCR pe o lege, chiar şi după ce a fost reexaminată de Parlament
Preşedintele României are dreptul de a sesiza CCR cu privire la o lege pentru orice motive, inclusiv de fond, chiar şi ...
ELCEN trebuie să vină la Primăria Capitalei, consideră primarul Bucureștiului
ELCEN trebuie să vină la Primăria Capitalei, consideră primarul Bucureștiului
Primarul general Ciprian Ciucu consideră că ELCEN trebuie să vină la Primăria Capitalei, pentru că principalul său ...
Ciprian Ciucu: Cheltuielile PMB sunt de circa 8 mld. lei, iar bugetul actual este de 5 mld. lei
Ciprian Ciucu: Cheltuielile PMB sunt de circa 8 mld. lei, iar bugetul actual este de 5 mld. lei
Primarul general al Bucureștiului, Ciprian Ciucu, este de părere că bugetul Capitalei este prost construit structural ...