Orban: PNL va dubla alocaţiile aşa cum am hotărât, în cinci trepte

Premierul Ludovic Orban a afirmat joi, la Focşani, că alocaţiile copiilor vor fi dublate în cinci etape, aşa cum a decis Guvernul.
Economica.net - J, 24 sept. 2020, 12:11
Orban: PNL va dubla alocaţiile aşa cum am hotărât, în cinci trepte

„Partidul Naţional Liberal va dubla alocaţiile, dar va dubla alocaţiile aşa cum am hotărât, în cinci trepte, până la ultima creştere a alocaţiilor care va fi la 1 iulie 2022. Deocamdată e numai un anunţ al Curţii Constituţionale, aşteptăm motivarea, în funcţie de motivare vom decide ce avem de făcut. Din punctul nostru de vedere, creşterea alocaţiilor este o prioritate (…), dar această creştere a alocaţiilor trebuie făcută ţinând cont de realitatea economică, de resursele aflate la dispoziţia bugetului, astfel încât să nu fie o creştere mincinoasă care să nu poată să fie suportată ulterior şi să nu genereze consecinţe economice defavorabile”, a declarat Orban în cadrul unei conferinţe de presă.

Prim-ministrul a adăugat că o dublare a alocaţiilor în acest moment ar conduce la o creştere a deficitului bugetar cu peste o jumătate de punct procentual.

„Dublarea alocaţiilor presupune un efort bugetar de aproximativ 7 miliarde de lei pe an, ceea ce înseamnă o creştere a deficitului semnificativă, o creştere a deficitului cu 0,6%”, a precizat Ludovic Orban.

CCR a anunţat, joi, că a respins, cu unanimitate de voturi, obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Guvernul României şi a constatat că este constituţională, în raport cu criticile formulate, Legea privind respingerea OUG 123/2020 pentru modificarea art.3 din Legea 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii.

Pe 19 august, Camera Deputaţilor a respins, în calitate de for decizional, Ordonanţa 123/2020 care modifică şi completează articolul 3 din Legea 61/1993 în scopul majorării graduale a cuantumului alocaţiei pentru copii.

Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor româneşti la finanţare şi să ţină cont de particularităţile......
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Preşedintele Autorității Naționale Palestiniene Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidenţiale şi ...
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât ...
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...