Șeful Federal Reserve atrage atenția că, în lipsa ajutorului fiscal, multe familii americane ar putea să-și piardă casele

Incapacitatea de a acorda mai mult ajutor gospodăriilor ar putea duce la un val de credite ipotecare neachitate şi evacuări, a declarat joi preşedintele Fed, Jerome Powell (foto), un nou avertisment privind impasul din Congresul SUA referitor la măsuri de sprijinire în contextul pandemiei de coronavirus (COVID-19), transmit MarketWatch şi Reuters, citate de Agerpres.
Economica.net - J, 24 sept. 2020, 17:13
Șeful Federal Reserve atrage atenția că, în lipsa ajutorului fiscal, multe familii americane ar putea să-și piardă casele

Chiar dacă gospodăriile cheltuiesc acum, „există riscul să rămână fără bani şi, în cele din urmă, vor trebui să-şi reducă cheltuielile şi ar putea chiar să-şi piardă casele sau obiectele luate în leasing”, afirmat şeful Fed cu ocazia audierii în Comitetul bancar al Senatului SUA.

„Deşi evoluţia economiei este peste estimări, cred că există un risc semnificativ de evoluţie negativă dacă nu se iau măsuri. Încă nu vedem aceste efecte, dar ar putea apărea într-un viitor nu prea îndepărtat”, a avertizat Powel.

Economia SUA a înregistrat în trimestrul doi din 2020 cel mai sever declin de la Marea Recesiune, a anunţat recent Departamentul american al Comerţului, în urma colapsului cheltuielilor gospodăriilor şi a investiţiilor companiilor, în timpul pandemiei de coronavirus (COVID-19).

Potrivit datelor ajustate în funcţie de variaţiile sezoniere, PIB-ul SUA a scăzut în ritm anual cu 31,7% în perioada aprilie-iunie 2020, cea mai semnificativă scădere de când Departamentul Comerţului a început publicarea datelor, în 1947. Scăderea PIB-ului este mai mult decât triplă faţă de precedentul declin record, de 10%, înregistrat în trimestrul doi din 1958. În primul trimestru din acest an, PIB-ul SUA a scăzut în ritm anual cu 5%.

Te-ar mai putea interesa și
Nou cartier cu cladiri de beton și sticlă apare în București, pe terenul unei uzine de 130 de ani. Pas înainte făcut azi
Nou cartier cu cladiri de beton și sticlă apare în București, pe terenul unei uzine de 130 de ani. Pas înainte făcut azi
Proiectul de utilitate publică „Cartierul Energiei”, inițiat de Electrocentrale București (ELCEN), face un pas important către implementare. Au fost aprobate oficial cele două Planuri......
Ce spune Ciucu despre ajutorul de la PMB pentru adulţii cu dizabilităţi, după şedinţa CGMB
Ce spune Ciucu despre ajutorul de la PMB pentru adulţii cu dizabilităţi, după şedinţa CGMB
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat vineri că persoanele adulte cu dizabilităţi ar urma să primească ...
Patru focare de variolă ovină și caprină în Tulcea. Autoritățile sunt în alertă
Patru focare de variolă ovină și caprină în Tulcea. Autoritățile sunt în alertă
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a confirmat patru focare de variolă ...
Tichet de energie, bani pentru facturi. Anunţ oficial de la autorităţi – Peste 700.000 de români au luat banii
Tichet de energie, bani pentru facturi. Anunţ oficial de la autorităţi – Peste 700.000 de români au luat banii
Peste 718.000 de consumatori vulnerabili au beneficiat, în luna august, de tichetul de energie, suma totală virată de ...