Isterie la concertul Irinei Loghin. Unii spectatori, luaţi cu ambulanţa VIDEO

Nebunie la concertul de 1 martie al Irinei Loghin. 5.000 de oameni s-au înghesuit la Sala Palatului, unde cântăreaţa a susţinut un spectacol. În cele patru ore, oamenii au râs, au plâns, iar unii dintre ei chiar au leşinat şi au fost luaţi cu salvarea.
Economica.net - S, 03 mart. 2012, 07:21

Adevărată isterie la concertul de 1 Martie al Irinei Loghin, prin care cântăreaţa a aniversat 50 de ani de carieră, potrivit cancan.ro. Dacă toate doamnele de vârsta a treia au plâns pe toată durata spectacolului, unii copii şi chiar bărbaţi au cedat emoţiilor şi căldurii. Câţiva au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Alături de Irina Loghin au mai urcat pe scenă orchesta „Lăutarii de la Chişinău”, fiica artistei, Irinuca Loghin, Andra, Benone Sinulescu şi Fuego.

Te-ar mai putea interesa și
Ministru israelian, favorabil unui război în Cisiordania şi anexării unei părţi din Liban şi Fâşia Gaza
Ministru israelian, favorabil unui război în Cisiordania şi anexării unei părţi din Liban şi Fâşia Gaza
Ministrul israelian de extrema dreaptă Bezalel Smotrich a lansat un apel duminică la anexarea sudului Libanului şi a unei părţi din Fâşia Gaza, declarându-se totodată favorabil unui război......
AEI:Românii nu ar trebui să afle din factură costul declaraţiilor unui director sau al promisiunilor în numele statului
AEI:Românii nu ar trebui să afle din factură costul declaraţiilor unui director sau al promisiunilor în numele statului
Românii nu ar trebui să afle din factura de energie cât au costat vorba lungă a unui director, ambiţiile unui ministru ...
Război tehnologic în China: Geely răspunde ofensivei BYD cu cea mai rapidă tehnologie de încărcare din industria auto și a bateriilor
Război tehnologic în China: Geely răspunde ofensivei BYD cu cea mai rapidă tehnologie de încărcare din industria auto ...
Competiția de pe piața vehiculelor electrice din China intră într-o nouă etapă defensivă și tehnologică. Constructorul ...
Bani, energie și lobby politic. Miza din spatele scandalului monstru privind achiziția de gaze americane care ar fi dus la căderea lui Bolojan. Cronologia faptelor și oamenii implicați
Bani, energie și lobby politic. Miza din spatele scandalului monstru privind achiziția de gaze americane care ar fi dus ...
Opinia publică fierbe în urma dezvăluirilor unei afirmații a ambasadoarei SUA din Grecia, fan declarat Trump, care a ...