Încrederea americanilor în economia SUA a consemnat în septembrie cea mai mare creştere din ultimii 17 ani

Încrederea americanilor în economia Statelor Unite a consemnat în septembrie cea mai mare creştere din ultimii 17 ani, pe fondul înbunătăţii condiţiilor de pe piaţa muncii, dar se află încă sub nivelul anterior pandemiei de coronavirus, care s-a declanşat la începutul acestui an, transmite Reuters, citat de News.ro
Economica.net - mie, 30 sept. 2020, 06:29
Încrederea americanilor în economia SUA a consemnat în septembrie cea mai mare creştere din ultimii 17 ani

Avansul încrederii raportat marţi de Conference Board a avut loc în pofida revenirii la creştere a cazurilor de coronavirus în unele regiuni ale ţării şi a scăderii sprijinului guvernului pentru companii şi pentru şomeri.

Consumatorii par să ignore şi incertitudinile mai mari de dinaintea alegerilor prezidenţiale din 3 noiembrie şi semnele de încetinire a redresării economice.

„În timp ce datele de astăzi par să fie la prima vedere un rezultat fantastic, trebuie să rămânem precauţi, având în vedere dovezile mixte din alte surse”, a declarat James Knightley, economist şef pe probleme internaţionale la ING în New York.

Indicele privind încrederea consumatorilor calculat de Conference Board a urcat în septembrie cu 15,5 puncte, la 101,8 puncte, înregistrând cea mai mare cretere după aprilie 2003.

Te-ar mai putea interesa și
Operaţiunea FOCUS, descinderi la „Exchange” – 180 de case de schimb valutar, controlate de ANAF Antifraudă
Operaţiunea FOCUS, descinderi la „Exchange” – 180 de case de schimb valutar, controlate de ANAF Antifraudă
Direcţia Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) verifică, simultan, 180 de case de schimb valutar din întreaga ţară, în cadrul Operaţiunii FOCUS - Fiscalizarea Operaţiunilor şi Conformarea......
Armata UE – Acord politic pentru alocarea a 300 mil. euro pentru 5 proiecte militare prioritare, inclusiv pe flancul estic. Lista
Armata UE – Acord politic pentru alocarea a 300 mil. euro pentru 5 proiecte militare prioritare, inclusiv pe flancul ...
Ţările Uniunii Europene (UE) au convenit miercuri să finanţeze cu 300 de milioane de euro cinci proiecte majore de apărare ...
Revolut vrea să dea lovitura în patria marilor bănci! Fintech-ul primește licență bancară în Columbia și țintește Elveția
Revolut vrea să dea lovitura în patria marilor bănci! Fintech-ul primește licență bancară în Columbia și țintește ...
Revolut, transformată rapid dintr-o simplă aplicație într-una dintre marile bănci ale lumii, anunță că a primit licența ...
Barna: „Fără exporturi, sectorul ovin este în colaps”. Ce șanse are România să reia livrările, în ce condiții și cu ce riscuri
Barna: „Fără exporturi, sectorul ovin este în colaps”. Ce șanse are România să reia livrările, în ce ...
Conform legislației europene actuale, România nu mai poate exporta oi și capre în viu până la 31 decembrie 2026, iar ...