INS: Autorizaţiile de construire pentru clădiri rezidenţiale, în scădere cu 7,1% în primele 8 luni

Numărul autorizaţiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale eliberate în România, pe parcursul primelor opt luni ale anului, a scăzut cu 7,1% faţă de perioada corespunzătoare din 2019, arată datele publicate, miercuri, de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Economica.net - mie, 30 sept. 2020, 06:49
INS: Autorizaţiile de construire pentru clădiri rezidenţiale, în scădere cu 7,1% în primele 8 luni

La nivelul lunii august, comparativ cu acelaşi interval din anul anterior, se remarcă o creştere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale (+565 autorizaţii), reflectată în toate regiunile de dezvoltare: Bucureşti-Ilfov (+185 autorizaţii), Sud-Muntenia (+169), Nord-Est (+77), Centru (+44), Nord-Vest (+37), Vest (+26), Sud-Est (+20) şi Sud-Vest Oltenia (+7).

Potrivit sursei citate, tot în august 2020, însă raportat la luna iulie a anului în curs, s-au eliberat 4.331 de autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, din care 65% pentru zona rurală.

În această marjă, de creştere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale (+217 autorizaţii), se evidenţiază următoarele regiuni de dezvoltare: Nord-Est (+106 autorizaţii), Bucureşti-Ilfov (+77), Vest (+37), Sud-Muntenia (+31), Sud-Est (+18) şi Centru (+4). Pe de altă parte, scăderi au fost consemnate în regiunile de dezvoltare Sud-Vest Oltenia (-40 de autorizaţii) şi Nord-Vest (-16).

Datele INS relevă faptul că, în perioada 1 ianuarie – 31 august 2020, au fost eliberate 26.323 de autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în scădere cu 7,1%, raportat la perioada similară din anul precedent.

Pe acest fond, scăderi s-au înregistrat în regiunile de dezvoltare: Sud-Est (-528 autorizaţii), Bucureşti-Ilfov (-474), Centru (-322), Nord-Est (-232), Sud-Vest Oltenia (-195), Sud-Muntenia (-176) şi Vest (-168). Singura regiune de dezvoltare unde numărul autorizaţii s-a majorat a fost Nord-Vest (+82).

Te-ar mai putea interesa și
Mai este puţin până când Republica Moldova va intra în Uniunea Europeană, anunţă Nicușor Dan
Mai este puţin până când Republica Moldova va intra în Uniunea Europeană, anunţă Nicușor Dan
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a declarat joi seară, la Chişinău, că "mai este doar puţin" până când Republica Moldova va intra în Uniunea Europeană, apreciind că ţara vecină are......
Şase consecinţe după şase luni de război în Iran – analiză Reuters
Şase consecinţe după şase luni de război în Iran – analiză Reuters
La şase luni după ce Statele Unite şi Israelul au lansat atacuri asupra Iranului, războiul pe care preşedintele Donald ...
Decizii importante la şedinţa CGMB. Creşte tariful pentru apă în Bucureşti, Primăria Capitalei ar putea suspenda sau restrânge o serie de stimulente financiare pentru copii, femei gravide, copii şi adulţi cu handicap
Decizii importante la şedinţa CGMB. Creşte tariful pentru apă în Bucureşti, Primăria Capitalei ar putea suspenda sau ...
Consilierii generali ai Capitalei se întrunesc în şedinţă vineri, de la ora 9:00, iar printre proiectele pe care urmează ...
România va continua să livreze energie electrică Republicii Moldova, spune Nicușor Dan
România va continua să livreze energie electrică Republicii Moldova, spune Nicușor Dan
Preşedintele Nicuşor Dan dă asigurări că România va continua să sprijine Republica Moldova cu energie electrică, ...