Tinerii fermieri din afara ţării ar putea solicita finanţare europeană nerambursabilă – consultare publică

Tinerii fermieri din diaspora pot solicita finanţare europeană nerambursabilă, se arată în Ghidul solicitantului pentru submăsura 6.1, lansat în consultare publică de Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR).
Economica.net - vin, 02 oct. 2020, 12:24
Tinerii fermieri din afara ţării ar putea solicita finanţare europeană nerambursabilă - consultare publică

Instituţia a publicat versiunea consultativă a Ghidului solicitantului pentru submăsura 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri” din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020) pe pagina oficială de internet.

Versiunea revizuită a Ghidului solicitantului priveşte în principal modalitatea de accesare a finanţării nerambursabile pentru tinerii cetăţeni români din afara graniţelor ţării care se instalează ca şefi sau manageri ai exploataţiei. În acest sens, au fost modificate anumite proceduri, simplificându-se modalitatea de depunere a documentelor doveditoare a studiilor şi a locului de muncă. Mai mult, au fost revizuite şi clarificate condiţiile pe care tinerii din diaspora trebuie să le îndeplinească pentru a depune proiectul.

Potrivit documentului, pot solicita finanţare europeană nerambursabilă tinerii fermieri din diaspora care au absolvit în ultimii cinci ani calendaristici dinaintea depunerii cererii de finanţare un program de studiu în domeniul agricol atât din ţări membre ale Uniunii Europene, cât şi din ţări terţe UE.

Totodată, o altă condiţie este ca aceştia să fi avut un loc de muncă atât în ţări membre ale Uniunii Europene, cât şi în ţări terţe, în domeniul agricol, cel puţin trei luni în ultimele 12 luni dinaintea depunerii cererii de finanţare.

„O modificare importantă este eliminarea obligativităţii apostilării documentelor care dovedesc locul de muncă sau absolvirea programelor de studii. Pentru dovada locului de muncă, în cazul în care solicitantul nu poate depune documentul autentificat prin apostilă, acesta poate să depună un certificat de înregistrare care dovedeşte prezenţa solicitantului în statul în care a desfăşurat activitate cel puţin 3 luni în ultimele 12 luni anterioare depunerii cererii de finanţare şi emis de autorităţile locale (ex. poliţia sau primăria), care cuprinde numele şi adresa persoanei înregistrate, precum şi data înregistrării. Certificatul trebuie să fie însoţit de alt document care să facă dovada raporturilor de muncă încheiate în statele membre de tipul: contract individual de muncă/ certificat de angajare, ori o dovadă privind desfăşurarea unei activităţi independente/ raport de muncă/ stagiu de practică/ internship/contract de ucenicie sau alt document eliberat de angajator în conformitate cu actele în vigoare ale acelui stat”, se arată în comunicatul AFIR.

Potrivit sursei citate, pentru absolvenţii de programe de studii în domeniul agricol care nu pot depune document oficial cu apostilă, aceştia vor prezenta un document care să dovedească absolvirea un program de studiu în domeniul agricol, postuniversitar, universitar, preuniversitar, alături de certificatul de înregistrare care dovedeşte şederea solicitantului în statul-gazdă în ultimele 12 luni anterioare depunerii cererii de finanţare. Toate aceste documente se depun cu traducere legalizată în limba română.

Sprijinul public acordat prin PNDR 2020 pentru instalarea tinerilor fermieri este 100% nerambursabil, în valoare de 40.000 de euro sau de 50.000 de euro, în funcţie de dimensiunea exploataţiei agricole (dimensiunea exploataţiei agricole se poate calcula şi prin noua aplicaţie pusă la dispoziţia publicului pe pagina de internet a AFIR – http://so.afir.info/).

Finanţarea se acordă tinerilor fermieri sub formă de sumă forfetară în două tranşe, respectiv: 75% din cuantumul sprijinului la semnarea Contractului de finanţare şi 25% din cuantumul sprijinului în funcţie de implementarea corectă a Planului de afaceri, fără a depăşi trei ani (cinci ani pentru exploataţiile pomicole) de la semnarea contractului de finanţare.

Acordarea sprijinului va fi proporţională cu gradul de îndeplinire a Planului de afaceri.

Perioada de consultare publică este de zece zile calendaristice de la data publicării pe site a versiunii consultative aferente Ghidului solicitantului pentru submăsura 6.1, iar propunerile sau observaţiile pot fi transmise până la data de 12 octombrie 2020.

Te-ar mai putea interesa și
Îmvinsă de Toyota în spectaculosul raliu din Argentina, Dacia se menține lider în clasamentul general
Îmvinsă de Toyota în spectaculosul raliu din Argentina, Dacia se menține lider în clasamentul general
Echipa Toyota Gazoo Racing W2RC a reușit să obțină primele două poziții pe podiumul etapei din Argentina a Campionatului Mondial FIA de Rally‑Raid. Dacia a trebuit să se mulțumească cu......
Benzinăriile Rompetrol și-au dublat profitul
Benzinăriile Rompetrol și-au dublat profitul
Rompetrol Downstream, segemntul de distribuție al carburanților din grupul Rompetrol (KMG International), a raportat pentru ...
Protest masiv pe una dintre cele mai importante autostrăzi europene. Drumul vital dintre Germania și Italia, închis mai multe ore
Protest masiv pe una dintre cele mai importante autostrăzi europene. Drumul vital dintre Germania și Italia, închis mai ...
O demonstrație organizată sâmbătă în Austria a blocat una dintre principalele autostrăzi ale Europei. Ruta vitală, ...
Armata SUA a mai lovit o ambarcațiune suspectată că transporta droguri, care naviga în zona Pacificului de Est. Trei persoane au fost ucise
Armata SUA a mai lovit o ambarcațiune suspectată că transporta droguri, care naviga în zona Pacificului de Est. Trei ...
Armata americană a anunţat că a lovit vineri o ambarcaţiune suspectată de trafic de droguri în Pacificul de Est, omorând ...