Rodica Stănoiu, despre Năstase: Cu prietenii se poartă rău şi uneori îi calcă în picioare

Fostul ministru Justiţiei, Rodica Stănoiu, crede că este nedrept ce i se întâmplă acum ex-premierului Adrian Năstase, condamnat la doi ani de închisoare cu executare pentru fapte de corupție, în dosarul „Trofeul Calității”. Stănoiu crede însă că Năstase "plăteşte" acum pentru "o anumită latură a sa".
Economica.net - S, 03 mart. 2012, 11:13

„E foarte greu să comentez pentru că Năstase a venit la noi la 21-22 de ani, cam așa avea… și noi l-am urmărit și el ca cercetător era impecabil, muncitor, corect, modest. Extraordinar de modest este Năstase cercetător. S-au mai petrecut pe parcurs aici niște schimbări, poate nu toate în bine. Plătește într-un fel pentru o anumită latură a lui Adrian Năstase”, a declarat fostul ministru al Justiției, vineri seara, la B1TV.

Rodica Stănoiu a arătat că Năstase a primit nişte lovituri foarte mari din cauza firii lui.

„Asta-i firea lui. Cu prietenii se poartă rău şi uneori îi calcă în picioare, dar are o anumită deschidere, chiar foarte mare, faţă de duşmanii lui, crezând că îi va avea cândva alături de el. O iluzie…. Şi de aici a primit nişte lovituri foarte mari. E foarte nedrept ce i se întâmplă”, a spus Stănoiu.

Pe de altă parte, fostul ministru a vorbit şi de greşelile pe care le-a făcut Năstase pe vremea când acesta era prim-minisru.

„Ca prim ministru ce i-aș reproșa eu și ce i-am reproșat: nu controla, nu verifica informațiile pe care le avea și se ambala foarte tare pe o chestiune (…). În al doilea rând, nenumărate au fost discuțiile în Guvern, lista o face secretarul de general…, nu e voie să fie pe ordinea de zi de Guvern dacă nu au avizul Ministerului Justiției, ori tot timpul mă trezeam puse proiecte de acte normative fără aviz. Ceea ce nu era în regulă cu atât mai mult cu cât singura direcție pe care o țineam peste orele de program era direcția de avizare (…). Așa au scăpat unele lucruri care i-au creat anumite probleme”, a declarat Rodica Stănoiu.

Fostul ministru a contrazis însă scenariile potrivit cărora Năstase era un dictator şi nimeni nu sufla o vorbă în faţa lui.

„Disciplină şi o anumită rigoare erau, dar nici vorbă de poveştile cu dictatorul Năstase, că nu sufla nimeni…. Disucţiile erau uneori atât de aprinse. (…) Erau şi miniştrii care doar dădeau din cap si nu i-am auzit o dată să-l contrazică pe premier„, a spus Stănoiu, precizând că miniştrii care aveau discuţii contradictorii cu Năstase erau ea, Ioan Rus, Miron Mitrea, Mihai Tănăsescu şi Dan Ioan Popescu.

„El avea stilul lui aşa mai arogant, cum zice lumea… Eu n-aş zice chiar aşa… Un anumit stil de aroganţă, care se cultiva în institutele Academiei„, a conchis Stănoiu.

Te-ar mai putea interesa și
Ministru israelian, favorabil unui război în Cisiordania şi anexării unei părţi din Liban şi Fâşia Gaza
Ministru israelian, favorabil unui război în Cisiordania şi anexării unei părţi din Liban şi Fâşia Gaza
Ministrul israelian de extrema dreaptă Bezalel Smotrich a lansat un apel duminică la anexarea sudului Libanului şi a unei părţi din Fâşia Gaza, declarându-se totodată favorabil unui război......
AEI:Românii nu ar trebui să afle din factură costul declaraţiilor unui director sau al promisiunilor în numele statului
AEI:Românii nu ar trebui să afle din factură costul declaraţiilor unui director sau al promisiunilor în numele statului
Românii nu ar trebui să afle din factura de energie cât au costat vorba lungă a unui director, ambiţiile unui ministru ...
Război tehnologic în China: Geely răspunde ofensivei BYD cu cea mai rapidă tehnologie de încărcare din industria auto și a bateriilor
Război tehnologic în China: Geely răspunde ofensivei BYD cu cea mai rapidă tehnologie de încărcare din industria auto ...
Competiția de pe piața vehiculelor electrice din China intră într-o nouă etapă defensivă și tehnologică. Constructorul ...
Bani, energie și lobby politic. Miza din spatele scandalului monstru privind achiziția de gaze americane care ar fi dus la căderea lui Bolojan. Cronologia faptelor și oamenii implicați
Bani, energie și lobby politic. Miza din spatele scandalului monstru privind achiziția de gaze americane care ar fi dus ...
Opinia publică fierbe în urma dezvăluirilor unei afirmații a ambasadoarei SUA din Grecia, fan declarat Trump, care a ...