Liberalii îl propun pe Stelian Bujduveanu pentru funcția de viceprimar al Bucureștiului

Stelian Bujduveanu este propunerea PNL pentru postul de viceprimar al Capitalei, a decis, luni, conducerea PNL Bucureşti.
Economica.net - lun, 05 oct. 2020, 17:43
Liberalii îl propun pe Stelian Bujduveanu pentru funcția de viceprimar al Bucureștiului

„A avut loc şedinţa Biroului Politic al Municipiului Bucureşti, încă suntem într-o şedinţă cu consilierii. (…) A fost un vot secret, liber exprimat. Au fost două propuneri: Cătălin Deaconescu şi eu. S-a supus la vot şi în urma numărării voturilor a ieşit rezultatul favorabil pentru mine pentru a ocupa poziţia de candidat pentru viceprimar din partea PNL”, a declarat Stelian Bujduveanu pentru AGERPRES.

El a susţinut că legislaţia nu prevede un al treilea post de viceprimar.

„Din păcate, Codul Administrativ nu prevede un al treilea post de viceprimar. (…) Trebuie modificat Codul Administrativ. Astăzi nu se poate înfiinţa”, a spus Bujduveanu.

El a vorbit şi despre proiectele pe care şi le propune în calitate de viceprimar.

„Ne propunem să implementăm toate proiectele bune pentru Municipiul Bucureşti şi ne propunem în primul rând să reluăm din programul de guvernare al lui Nicuşor Dan, care este armonizat cu programul de guvernare al PNL şi cu cel al USR PLUS. În perioada următoare vom veni exact cu proiecte de hotărâre pentru a fi supuse votului în Consiliul General, vorbim aici de proiecte care au în vedere fluidizarea traficului, care se referă la rezolvarea problemei parcărilor din Municipiul Bucureşti, problema termoficării şi cred că cea mai importantă şi despre care nimeni nu vorbeşte este cum abordăm problema falimentului Primăriei, pentru că astăzi, după cum bine ştim, Primăria este îndatorată până peste cap. Avem companii municipale înfiinţate ilegal şi toate aceste lucruri trebuie aduse înapoi la normalitate. Ne propunem o primărie normală împreună cu aliaţii noştri din Consiliul General şi conduşi de primarul general, Nicuşor Dan”, a spus Bujduveanu.

Bujduveanu este liderul consilierilor generali ai PNL.

Te-ar mai putea interesa și
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei care sunt parte a acestei decizii la dialog, să vedem ce soluții găsim
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei ...
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat joi că restanţele salariale ale magistraţilor, în valoare de 5 miliarde de lei, pun o presiune suplimentară asupra bugetului, relatează Agerpres....
Simtel Team va construi o centrală fotovoltaică nouă în Ardeal pentru grupul austriac Wien Energie
Simtel Team va construi o centrală fotovoltaică nouă în Ardeal pentru grupul austriac Wien Energie
Conducerea Simtel Team S.A. informează piață de capital cu privire la semnarea unui contract de inginerie, achiziții ...
Luca Niculescu a depus la Parlament programul de guvernare și lista miniștrilor. Guvernul este format din membri PSD și tehnocrați. Premierul desemnat spune că nu-și dorește creșterea taxelor în 2027
Luca Niculescu a depus la Parlament programul de guvernare și lista miniștrilor. Guvernul este format din membri PSD și ...
Premierul desemnat Luca Niculescu a anunțat că a finalizat în această seară procedura de depunere în Parlament a programului ...
S-a finalizat tranzacția prin care compania românească BMF Grup preia ENGIE Building Solutions
S-a finalizat tranzacția prin care compania românească BMF Grup preia ENGIE Building Solutions
BMF Grup, companie antreprenorială fondată în România în 2011, anunță că a preluat ENGIE Building Solutions S.R.L. ...