Parlamentul European a votat reducerea cu 60% a emisiilor de gaze în UE până în 2030

Parlamentul European a votat marţi în favoarea unui obiectiv obligatoriu juridic de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră în Uniunea Europeană cu 60% până în 2030, faţă de nivelul din 1990, conform rezultatelor votului, făcute publice miercuri, relatează Reuters.
Economica.net - mie, 07 oct. 2020, 09:12
Parlamentul European a votat reducerea cu 60% a emisiilor de gaze în UE până în 2030

Adunarea plenară a PE îşi va oficializa poziţia privind această ţintă printr-un alt vot, programat pentru miercuri.

Obiectivul aprobat de PE este mai ambiţios decât reducerea netă a emisiilor cu „cel puţin 55%” până în 2030 propusă de Comisia Europeană, care vrea ca nivelul obiectivului să fie stabilit până la sfârşitul anului.

Pentru a face asta, Parlamentul va trebui să cadă de acord asupra ţintei cu statele membre ale UE, care sunt divizate în legătură cu cât de ambiţios ar trebui să fie obiectivul.

Actualul obiectiv al UE pentru 2030 este o reducere a emisiilor cu 40%.

Experţii spun că o diminuare cu 55% până în 2030 este efortul minim necesar pentru a permite UE să-şi urmeze planul de a ajunge la o neutralitate climatică până în 2050, punând ferm emisiile din UE pe un traseu care, dacă va fi adoptat la nivel global, ar limita încălzirea globală la niveluri sigure.

Te-ar mai putea interesa și
UE alocă peste 56 de milioane de euro drept ajutare de urgență pentru fermierii din Portugalia, România, Cipru, Croația și Slovenia
UE alocă peste 56 de milioane de euro drept ajutare de urgență pentru fermierii din Portugalia, România, Cipru, Croația ...
Statele membre UE au aprobat luni propunerea Comisiei Europene de a mobiliza peste 56 de milioane euro din rezerva pentru agricultură pentru fermierii din Portugalia (30 de milioane de euro),......
Parlamentul a început ședința comună pentru învestirea Guvernului Veștea
Parlamentul a început ședința comună pentru învestirea Guvernului Veștea
Senatul şi Camera Deputaţilor s-au reunit, luni, în şedinţă comună, pentru învestirea Guvernului propus de premierul ...
Christian Tour a devenit de astăzi prima agenție de turism din România listată la BVB
Christian Tour a devenit de astăzi prima agenție de turism din România listată la BVB
Christian Tour este primul operator de turism care s-a listat la Bursa de Valori Bucureşti, acţiunile sale debutând luni ...
Parcagii și lipitorii de afișe, luați la ochi de Poliția Locală din București. Instituția a împărțit amenzi în valoare de 15.900 de lei săptămâna trecută
Parcagii și lipitorii de afișe, luați la ochi de Poliția Locală din București. Instituția a împărțit amenzi în ...
Poliţia Locală a Capitalei anunţă că în cursul săptămânii trecute a aplicat amenzi de 11.000 de lei pentru lipirea ...