Avocatul Poporului solicită ministrului Vela să explice care este baza legală care permite trimiterea de patrule de polițiști în civil

Avocatul Poporului i-a transmis joi (08.10.2020) o solicitare ministrului Afacerilor Interne, Marcel Vela, prin care cere să i se comunice care este actul normativ care stă la baza luării măsurii ca poliţişti în civil să poată să patruleze și să dea amenzi, în misiunile de verificare a respectării normelor vizând combaterea extinderii pandemiei de coronavirus.
Economica.net - J, 08 oct. 2020, 13:24
Avocatul Poporului solicită ministrului Vela să explice care este baza legală care permite trimiterea de patrule de polițiști în civil

Instituția susține că s-a autosesizat din oficiu că urmare a informațiilor apărute pe site-ul de știri Romaniatv., potrivit cărora autoritățile pregătesc noi măsuri pentru stoparea extinderii pandemiei, în condițiile în care în ultimele zile numărul de îmbolnăviri a trecut de mai multe ori de 2000 de persoane, iar numărul de pacienți la ATI a depășit 600. În aceste condiții, AVocatul Poporului susține că a aflat că deja polițiștii ar fi început să patruleze în civil și că ar fi aplicat amenzi persoanelor care nu respectă normele de distanțare socială și de purtare a măștii.

„Persoanele care nu respecta regulile sanitare impuse de autoritati pentru a limita raspandirea Covid-19, adica nu respecta distantarea sociala, nu poarta masca sau nu o poarta corespunzator, pe nas si pe gura, risca sa fie amendate, Politistii in civil vor patrula pe strazi pentru a supraveghea respectarea legilor”, citeaza site-ul institutiei dintr-o stire publicata pe romaniatv.net.

Pe baza art. 59 din Constituția României, coroborat cu art.4 din Legea nr. 35/1997 privind organizarea și funcționarea Avocatului Poporului, instituția îi solicită ministrului Afacerilor interne să comunice care este actul normativ care a stat la baza luării unei asemenea decizii.

Instituția coindusă de Renate Weber dă de înțeles că nu ar exista o asemenea bază legală care să permită patrularea polițiștilor în civil pentru a prinde și sancționa persoanele care nu respectă normele de siguranță.

„Potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 218 din 23 aprilie 2002 republicată privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, scopul principal care trebuie urmărit de Poliţia Română este cel de prevenire a săvârşirii de fapte antisociale şi în subsidiar de reprimare a acestora. De asemenea, art. 1 alin (1) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului stipulează că portul uniformei constituie regula, iar Ordinul nr. 82/2018 pentru modificarea anexei nr. 1 la Ordinul viceprim-ministrului, ministrul Administraţiei şi Internelor nr. 236/2009 privind aprobarea Regulamentului pentru compunerea şi portul uniformelor de poliţie, precum şi a Regulilor pentru aplicarea normelor privind echiparea poliţiştilor prevede că aceştia poartă în mod obligatoriu, în timpul programului de lucru, uniforma de reprezentare, de serviciu sau echipamentul specific, stabilit prin normele de echipare, conform misiunilor şi activităţilor specifice desfăşurate la birou sau în teren”, s specifica in adresa transmisa de Avocatul Poporului.

În sfârșit, instituția Avocatului Poporului mai atrage atenția că art. 57 din Legea nr. 218/2002 obligă poliţistul care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, este în ţinută civilă să îşi facă, în prealabil, cunoscută calitatea prin prezentarea verbală a numelui şi prenumelui, a unităţii de poliţie din care face parte, precum şi a legitimaţiei de serviciu sau a insignei.

„Solicitarea noastră are în vedere necesitatea preîntâmpinării situaţiilor în care unele persoane îşi pot aroga calitatea de poliţist pentru a obţine foloase materiale, precum şi importanţa respectării de către agenţii de poliţie a prevederilor din actele normative mai sus menţionate”, explică sursa citată.

Te-ar mai putea interesa și
FOTO Cine îi va lua locul lui Jensen Huang la conducerea Nvidia. Financial Times: Sunt deja discuții cu Rene Haas
FOTO Cine îi va lua locul lui Jensen Huang la conducerea Nvidia. Financial Times: Sunt deja discuții cu Rene Haas
oard-ul Nvidia face demersuri pentru a găsi un potenţial succesor al lui Jensen Huang şi l-a abordat pe şeful Arm Holdings, Rene Haas, a anunţat vineri Financial Times (FT), citând surse care......
Când va fi repornită Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă, amânată din nou
Când va fi repornită Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă, amânată din nou
Nou grafic de repornire a Unității 1 a centralei nucleare de la Cernavodă: sincronizarea cu sistemul energetic național ...
SUA au confiscat criptomonede de 1,2 miliarde de dolari, furate de la Binance de hackeri nord-coreeni
SUA au confiscat criptomonede de 1,2 miliarde de dolari, furate de la Binance de hackeri nord-coreeni
Autorităţile americane au confiscat sau au obţinut blocarea unor criptomonede în valoare de peste 1,2 miliarde de dolari, ...
Președintele Nicușor Dan, despre negocierile de pace pentru Ucraina: Am stabilit de principiu să fim parte
Președintele Nicușor Dan, despre negocierile de pace pentru Ucraina: Am stabilit de principiu să fim parte
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat la finalul Consiliului European informal care a avut loc la Dublin, în Irlanda, că ...