Obama a sunat-o pe studenta insultată la TV pentru că a vorbit despre contracepţie

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a sunat-o vineri pe o studentă care a fost insultată la un post de televiziune de un moderator foarte conservator după ce a vorbit în Congres despre accesul la contracepţie, a anunţat Casa Albă.
Economica.net - S, 03 mart. 2012, 15:10

„Preşedintele a sunat-o pe Sandra Fluke, studentă la facultatea de drept la Georgetown (Washington), pentru că voia să îşi exprime susţinerea faţă de ea”, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei americane, Jay Carney.

Fluke, care a vorbit în faţa unei comisii a Congresului privind rambursarea costurilor pentru contracepţie, un punct al reformei privind asigurările medicale promulgate de Obama şi dezbătute în ultimele săptămâni, a fost criticată miercuri de comentatorul Rush Limbaugh, foarte popular în rândul conservatorilor.

Limbaugh a calificat-o drept „slut” (femeie de moravuri uşoare), apreciind că faptul că cere rambursarea cheltuielilor de contracepţie face din ea „o prostituată”.” Ea vrea să fie plătită pentru că întreţine relaţii sexuale”, a adăugat el.

Preşedintele Obama „a vrut să îşi exprime dezolarea faţă de atacurile personale indecente care au vizat-o şi să îi mulţumească pentru că şi-a valorizat drepturile, în calitate de cetăţean, vorbind despre un subiect de interes public”, a declarat Carney.

Joi, Senatul a respins la limită un amendament controversat care limitează accesul la contracepţie. Acesta le-ar fi permis angajaţilor şi asigurătorilor să refuze să acorde o asigurare pentru contracepţie din motive religioase sau morale.

Te-ar mai putea interesa și
Erupţia vulcanului Etna perturbă în continuare traficul aerian din sudul Italiei
Erupţia vulcanului Etna perturbă în continuare traficul aerian din sudul Italiei
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Sicilia că erupţia vulcanului Etna continuă, fiind perturbat......
Senator AUR: Kimberly Ann Guilfoyle nu a avut nicio contribuţie la demersul care a dus la căderea Guvernului
Senator AUR: Kimberly Ann Guilfoyle nu a avut nicio contribuţie la demersul care a dus la căderea Guvernului
Liderul senatorilor Alianţei pentru Unirea Românilor, Petrişor Peiu, a respins duminică informaţiile potrivit cărora ...
Ministru israelian, favorabil unui război în Cisiordania şi anexării unei părţi din Liban şi Fâşia Gaza
Ministru israelian, favorabil unui război în Cisiordania şi anexării unei părţi din Liban şi Fâşia Gaza
Ministrul israelian de extrema dreaptă Bezalel Smotrich a lansat un apel duminică la anexarea sudului Libanului şi a unei ...
AEI:Românii nu ar trebui să afle din factură costul declaraţiilor unui director sau al promisiunilor în numele statului
AEI:Românii nu ar trebui să afle din factură costul declaraţiilor unui director sau al promisiunilor în numele statului
Românii nu ar trebui să afle din factura de energie cât au costat vorba lungă a unui director, ambiţiile unui ministru ...