Restaurantele, cinematografele și sălile de spectacol din Suceava se vor închide începând de mâine

În municipiul Suceava, dar şi alte câteva oraşe şi comune, se suspendă, începând cu 10 octombrie, activitatea restaurantelor, cafenelelor, cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi se introduce obligativitatea purtării măştii de protecţie în proximitatea unităţilor de învăţământ, în contextul creşterii numărului cazurilor de infecţii cu SARS-CoV-2.
Economica.net - vin, 09 oct. 2020, 14:13
Restaurantele, cinematografele și sălile de spectacol din Suceava se vor închide începând de mâine

În şedinţa CJSU de vineri s-a decis ca activitatea cu publicul a operatorilor economici ce desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, se suspendă, începând din 10 octombrie, în municipiul Suceava, oraşul Siret, precum şi în comunele Bălcăuţi, Calafindeşti, Fundu Moldovei, Grăniceşti, Ipoteşti, Pojorâta şi Todireşti.

Totodată, se suspendă activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare în Suceava, Siret, Bălcăuţi, Calafindeşti, Fundu Moldovei, Grăniceşti, Ipoteşti, Pojorâta şi Todireşti, cu excepţia activităţilor pe care le desfăşoară pentru clienţi cazaţi în aceste unităţi de cazare.

Începând cu data de 10 octombrie, se suspendă şi activitatea cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi sau concerte, în interiorul clădirilor, în Suceava, Siret, Bălcăuţi, Calafindeşti, Fundu Moldovei, Grăniceşti, Ipoteşti, Pojorâta şi Todireşti.

Purtarea măştii de protecţie devine obligatorie, în intervalul orar 7,45 – 20,30, de luni până vineri, în toate spaţiile publice deschise aflate pe o rază de 50 metri în jurul perimetrului exterior al unităţilor de învâţâmânt din Suceava, Siret, Bălcăuţi, Calafindeşti, Fundu Moldovei, Grăniceşti, Ipoteşti, Pojorâta şi Todireşti, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani.

De asemenea, activitatea operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc, cu excepţia pariurilor şi loteriilor unde se eliberează bilet, se suspendă din 10 octombrie în Suceava, Siret, Bălcăuţi, Calafindeşti, Fundu Moldovei, Grăniceşti, Ipoteşti, Pojorâta şi Todireşti.

În municipiul Suceava se va suplimenta numărul mijloacelor de transport în comun cu 20 de autobuze în vederea evitării supraaglomentării persoanelor în interiorul acestora, respectiv pentru asigurarea normelor de distanţare socială.

CJSU Suceava a decis impunerea acestor măsuri pentru diminuarea impactului generat de riscul epidemiologic la nivelul judeţului, în condiţiile în care în localităţile menţionate rata de infectare depăşeşte 1,5 la mia de locuitori.

Te-ar mai putea interesa și
Care a fost salariul mediu din România, în august – date INS
Care a fost salariul mediu din România, în august – date INS
Salariul mediu net în România a scăzut cu 2,3% în luna august faţă de iulie, până la valoarea de 5.688 de lei, în timp ce câştigul mediu brut s-a diminuat cu 2,2%, arată datele publicate,......
Nori negri peste România. Scădere semnificativă pentru PIB, în prognozele FMI pentru 2026 şi 2027
Nori negri peste România. Scădere semnificativă pentru PIB, în prognozele FMI pentru 2026 şi 2027
FMI a revizuit, în scădere semnificativă, estimările pentru evoluţia economiei româneşti în acest an. PIB va avea ...
Centura Călimănești: A fost semnat contractul pentru consolidarea DN 7CC. Cât vor dura lucrările
Centura Călimănești: A fost semnat contractul pentru consolidarea DN 7CC. Cât vor dura lucrările
Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Craiova informează marți că a fost semnat contractul pentru consolidarea ...
Cont special pentru copii cu dobândă avantajoasă. Unicredit crește randamentul la contul de economii Junior
Cont special pentru copii cu dobândă avantajoasă. Unicredit crește randamentul la contul de economii Junior
UniCredit Bank anunță majorarea dobânzii la 4,5% pe an pentru Contul de Economii Junior în lei, o soluție de economisire ...