Bucureştiul trece pe roşu? Incidenţa cazurilor de COVID-19 a trecut de pragul de 3 în ultima săptămână. Noi restricţii ar putea fi impuse

Coronavirus Bucureşti - Capitala ar putea intra în scenariul roșu, după ce Institutul Național de Sănătate Publică a anunțat marți că incidența cumulată a cazurilor de coronavirus din ultimele 7 zile a depășit 3,11 la mia de locuitori, informează DIGI24.RO. Conform GCS, coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este de 2,69 în Capitală. La această oră are loc o ședință a Comitetului Municipal, care va decide ce măsuri se vor adopta. În cazul în care Bucureştiul intră în scenariul roşu unităţile de învăţământ s-ar putea închide, dar şi alte restricţii ar putea fi impuse.
Economica.net - mar, 13 oct. 2020, 09:06
Bucureştiul trece pe roşu? Incidenţa cazurilor de COVID-19 a trecut de pragul de 3 în ultima săptămână. Noi restricţii ar putea fi impuse

INSP a anunțat astăzi că în săptămâna 5 – 11 octombrie, 35,4% din totalul cazurilor s-au înregistrat în București, Iași, Bacău, Timiș și Cluj.

Bucureştiul avea, conform celei mai recente raportări de la GCS, un total de cazuri de 23.449 şi 499 persoane infectate în ultimele 24 de ore.

Județele în care coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori, este peste pragul de 1,5 sunt următoarele:

București – 2,69 (*indicele este raportat la populația de 2.151.665 de locuitori)
Alba – 2,53
Vâlcea -2,22
Iași – 2,07
Bacău – 2,12
Neamț – 2,01
Teleorman – 1,87
Sălaj – 1,89
Sibiu – 1,82
Caraș-Severin – 1,70
Cluj – 1,80
Brașov – 1,58
Timiș – 1,64
Vaslui – 1,57
Ilfov – 1,53
Harghita – 1,50
Prahova – 1,58.

 

Coronavirus/INSP (raport săptămânal): În 31 de judeţe şi Bucureşti – rată de incidenţă cumulată peste 100/100.000 locuitori; 375 de focare

Peste 35% din totalul cazurilor de COVID-19 s-au înregistrat săptămâna trecută în Bucureşti, Iaşi, Bacău, Timiş şi Cluj, în 31 de judeţe şi municipiul Bucureşti fiind o rată de incidenţă cumulată peste 100 de cazuri la 100.000 locuitori, precizează marţi Institutul Naţional de Sănătate Publică.

Potrivit raportului săptămânal de supraveghere bazat pe datele raportate până la 11 octombrie, în săptămâna 5 – 11 octombrie, 35,4% din totalul cazurilor s-au înregistrat în Bucureşti, Iaşi, Bacău, Timiş şi Cluj.

INSP arată că 27,6% din totalul deceselor au fost înregistrate în Bucureşti, Prahova, Alba, Arad şi Olt.

În 31 de judeţe şi municipiul Bucureşti s-a înregistrat o rată de incidenţă cumulată peste 100 de cazuri/100.000 locuitori.

Conform datelor INSP, 1 din 29 de cazuri de coronavirus a fost înregistrat la personal medical.

Totodată, 81,6% din totalul deceselor din cauza COVID-19 au fost la persoane peste 60 ani, iar 60,1% s-au înregistrat la bărbaţi.

95,4% dintre persoanele decedate aveau cel puţin o comorbiditate asociată: afecţiuni cardiovasculare (69,2%), diabet (33,7), afecţiuni neurologice (22,8%), afecţiuni renale (19,2%), obezitate (19,1%), afecţiuni pulmonare (14,1%), neoplasm (11,9%), altele (18,6%).

În aceeaşi perioadă au fost raportate 375 de focare de îmbolnăvire cu coronavirus, astfel: unităţi medico-sanitare – 72; centru rezidenţial pentru copii sau vârstnici – 63; instituţii publice – 60; unităţi de producţie – 51; învăţământ – 40; operator economic – 37; familiale – 34; club sportiv – 16; instituţii culturale – 2.

Un trend ascendent s-a înregistrat în 38 de judeţe şi în Capitală, doar în Vaslui, Satu Mare şi Iaşi tendinţa fiind constantă.

Ştirea se actualizează.

Te-ar mai putea interesa și
Laborator de cercetare pentru drone, inaugurat de BlueSpace Technology și Politehnica București de
Laborator de cercetare pentru drone, inaugurat de BlueSpace Technology și Politehnica București de
Compania românească BlueSpace Technology, în parteneriat cu Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației (ETTI) din cadrul Universității Politehnica București, a......
Filmul „Dolce far niente” de Nae Carafil ajunge în cinematografele din România pentru prima dată la aproape 30 de ani de la lansare
Filmul „Dolce far niente” de Nae Carafil ajunge în cinematografele din România pentru prima dată la aproape ...
La aproape trei decenii de la realizare, "Dolce far niente" (1998), filmul scris şi regizat de Nae Caranfil, ajunge pentru ...
Oligarhii ruși își duc banii în afară, de teama confiscărilor – surse Bloomberg
Oligarhii ruși își duc banii în afară, de teama confiscărilor – surse Bloomberg
Unii dintre cei mai bogaţi oameni din Rusia, inclusiv unii aliaţi de încredere ai preşedintelui Vladimir Putin, au mutat ...
Reîncep scumpirile în benzinării, azi a crescut prețul motorinei, care sunt noile prețuri
Reîncep scumpirile în benzinării, azi a crescut prețul motorinei, care sunt noile prețuri
După opt zile în care prețurile au stat pe loc, azi avem prima scumpire în benzinării. Stațiile Rompetrol au scumpit ...