Bacteriile pot ”rescrie” regulile evoluţiei pentru a dezvolta rezistenţă la antibiotice – studiu

Un studiu australian publicat marţi a dezvăluit modalitatea prin care bacteriile sunt capabile să încalce regulile evoluţiei pentru a dezvolta rezistenţă la antibiotice, relatează Xinhua.
Economica.net - mar, 13 oct. 2020, 09:18
Bacteriile pot ''rescrie'' regulile evoluţiei pentru a dezvolta rezistenţă la antibiotice - studiu

Conform teoriei tradiţionale privind evoluţia, transmiterea genelor se face de la părinte la descendenţi, proces cunoscut şi sub numele de transfer de gene pe verticală (VGT). Însă o echipă de cercetători de la Universitatea Monash din Australia a descoperit că bacteriile au reuşit să transmită gene rezistente la antibiotice prin intermediul transferului de gene pe orizontală (HGT), chiar şi atunci când nu erau constrânse de condiţiile din mediul înconjurător pentru a face asta, sfidând astfel legile selecţiei naturale.

Unul dintre coautorii raportului studiului, doctor Mike McDonald, a explicat că cercetarea a fost realizată după ce oamenii de ştiinţă au documentat rezistenţa la antibiotice în locaţii în care nu ar fi fost necesar să se manifeste.

”Genele pentru rezistenţa la antibiotice ale bacteriilor care trăiesc în mediile spitaliceşti, în canalizare şi ferme sunt frecvente, deoarece în astfel de locuri există antibiotice ca urmare a activităţilor umane”, a explicat el. ”Cu toate acestea, atunci când oamenii de ştiinţă au analizat medii fără antibiotice, de exemplu păduri sau estuare, s-au detectat totuşi gene de rezistenţă la antibiotice”, a menţionat el.

Pentru a înţelege cum este posibil acest lucru, echipa de cercetători a monitorizat dezvoltarea bacteriilor fără expunerea la antibiotice, însă a permis HGT în cazul acestora de la bacterii deja rezistente la antibiotice.

După ce oamenii de ştiinţă au expus bacteriile studiate la antibiotice au constatat un nivel de rezistenţă la aceste substanţe, mai mult decât în cazul celor care nu beneficiaseră de HGT.

”Am constatat că populaţiile care au beneficiat de HGT ar putea supravieţui tratamentului cu antibiotice; populaţiile de control care nu au fost expuse la HGT nu au supravieţuit”, a spus McDonald.

Potrivit cercetătorilor, această constatare demonstrează că genele de rezistenţă la antibiotice se pot răspândi în populaţii care nu se confruntă cu antibiotice.

Acest lucru ar putea explica, de asemenea, de ce pacienţii prezintă încă bacterii rezistente la antibiotice mult timp după încheierea tratamentului cu antibiotice şi de ce bacteriile dezvoltă rapid rezistenţă chiar şi în cazul în care nu au fost expuse anterior la antibiotice, a explicat McDonald.

Deşi anterior se credea că adaptările genetice se manifestă doar atunci când există un beneficiu imediat pentru supravieţuire, McDonald a afirmat că ”lucrarea noastră demonstrează că dacă HGT are posibilitatea de a transfera suficient din materialul genetic în populaţie poate reprezenta o forţă care se împotriveşte selecţiei naturale şi permite genelor care nu conferă un beneficiu să se răspândească în populaţie”.

Te-ar mai putea interesa și
Negocieri despre impactul regulilor privind emisiile de metan asupra securităţii energetice din UE
Negocieri despre impactul regulilor privind emisiile de metan asupra securităţii energetice din UE
Ţările membre ale Uniunii Europene vor dezbate săptămâna aceasta impactul normelor comunitare privind emisiile de metan care îi vizează pe importatorii de combustibili fosili asupra......
Fenomene extreme – Cod roşu şi cod portocaliu de caniculă în Italia. Temperaturi de peste 45 de grade în Sardinia
Fenomene extreme – Cod roşu şi cod portocaliu de caniculă în Italia. Temperaturi de peste 45 de grade în Sardinia
Italia se confruntă cu al treilea val de caniculă din această vară, numărul alertelor cod roşu şi portocaliu emise ...
Lege controversată pentru banii de pensie a 8,3 milioane de români. BNS se opune investirii banilor din Pilonul 2 de pensii în companii din domeniul apărării şi industriei de armament
Lege controversată pentru banii de pensie a 8,3 milioane de români. BNS se opune investirii banilor din Pilonul 2 de pensii ...
Blocul Naţional Sindical (BNS) cere retragerea imediată a unui proiect de lege prin care fondurile de pensii administrate ...
Cifrele care ne rușinează: Polonia, “țara cărbunelui”, produce deja energie eoliană în Marea Baltică, după ce a pus și fotovoltaice mai mult decât toată puterea instalată a României. La noi se vorbește despre eoliene în Marea Neagră de 20 de ani, rezultate zero
Cifrele care ne rușinează: Polonia, “țara cărbunelui”, produce deja energie eoliană în Marea Baltică, după ce ...
Polonia, al cărei sistem energetic este încă dependent de centralele pe cărbune, a marcat zilele trecute un moment istoric: ...