Ungureanu: Nu am fost un tocilar, ci un licean încântat de ceea ce înseamnă adolescenţă

Premierul Ungureanu a spus, sâmbătă, la Colegiul "Costache Negruzzi" din Iaşi, pe care l-a absolvit în urmă cu 25 de ani, că nu a fost un tocilar şi că s-a bucurat de adolescenţă, el făcând aceste declaraţii după ce conducerea şcolii a citit notele avute de el în liceu, relatează Mediafax.
Economica.net - S, 03 mart. 2012, 20:57

La „Costache Negruzzi” din Iaşi, premierul a aflat de la directorul şcolii ce note a avut în clasele a X-a şi a XII-a, pe care le-a încheiat cu mediile 9,93, respectiv 9,91.

Directorul şcolii a citit în cancelarie mediile lui Ungureanu, în prezenţa mai multor elevi ai liceului, majoritatea olimpici, precum şi a unor cadre didactice.

„Majoritatea elevilor din liceu aveau în anii aceia medii de 7,8 şi 9, însă toţi intrau la facultate. Era o exigenţă foarte mare. Elevul Mihai Răzvan Ungureanu a avut în clasa a XII-a medii de 10 la română, matematică, fizică, istorie, dar şi la multe alte discipline. Rezultate foate bune a avut şi în clasa a X-a, absolvită cu media 9,93. A avut 19 absenţe în clasa a X-a, însă toate sunt motivate”, a afirmat directorului Colegiului „Costache Negruzzi”, Camelia Gavrilă.

Ea a mai spus că Ungureanu a fost un şef de promoţie cu rezultate spectaculoase, confirmate apoi în cariera sa, ca istoric, diplomat şi acum premier.

La rândul său, premierul Mihai Răzvan Ungureanu a afirmat că este foarte emoţionat că a revenit în liceul în care a învăţat, spunând că a studiat la „Costache Negruzzi” opt ani, între clasele V-XII.

„Celor foarte tineri din sală le spun că nu am fost un tocilar. Dimpotrivă, am fost un licean încântat de ceea ce înseamnă adolescenţă. Nu a existat zi în care să nu mă fi bucurat. Mă leagă foarte multe amintiri de acest liceu şi continuu să cred că este cel mai bun liceu din Iaşi”, a afirmat premierul.

El le-a spus elevilor prezenţi că este doar un cetăţean care a acceptat o responsabilitate.

„Grijile dumneavostră sunt în responsabilitatea mea. Îmi doresc să nu vă dezamăgesc nici pe voi, nici pe profesorii adunaţi în jurul mesei”, le-a spus Ungureanu elevilor prezenţi.

Premierul a fost întrebat de elevi ce materie i-a plăcut în liceu, răspunâzând că i-a plăcut matematica şi că îi pare rău că a renunţat la aceasta pentru o „pornire lăuntrică” – istoria.

Premierul a ajuns, sâmbătă după-amiază, la Liceul „Costache Negruzzi” din Iaşi cu o întârziere de aproximativ 45 de minute faţă de ora anunţată iniţial, el cerându-se scuze profesorilor şi elevilor care l-au aşteptat.

Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a absolvit în anul 1987, ca şef de promoţie, Liceul „Costache Negruzzi” din Iaşi, apoi a urmat cursurile Facultăţii de Istorie a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, pe care a încheiat-o tot ca şef de promoţie

Te-ar mai putea interesa și
Erupţia vulcanului Etna perturbă în continuare traficul aerian din sudul Italiei
Erupţia vulcanului Etna perturbă în continuare traficul aerian din sudul Italiei
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Sicilia că erupţia vulcanului Etna continuă, fiind perturbat......
Senator AUR: Kimberly Ann Guilfoyle nu a avut nicio contribuţie la demersul care a dus la căderea Guvernului
Senator AUR: Kimberly Ann Guilfoyle nu a avut nicio contribuţie la demersul care a dus la căderea Guvernului
Liderul senatorilor Alianţei pentru Unirea Românilor, Petrişor Peiu, a respins duminică informaţiile potrivit cărora ...
Ministru israelian, favorabil unui război în Cisiordania şi anexării unei părţi din Liban şi Fâşia Gaza
Ministru israelian, favorabil unui război în Cisiordania şi anexării unei părţi din Liban şi Fâşia Gaza
Ministrul israelian de extrema dreaptă Bezalel Smotrich a lansat un apel duminică la anexarea sudului Libanului şi a unei ...
AEI:Românii nu ar trebui să afle din factură costul declaraţiilor unui director sau al promisiunilor în numele statului
AEI:Românii nu ar trebui să afle din factură costul declaraţiilor unui director sau al promisiunilor în numele statului
Românii nu ar trebui să afle din factura de energie cât au costat vorba lungă a unui director, ambiţiile unui ministru ...