Guvernul a aprobat măsurile privind voucherele pentru masă caldă şi pentru educaţie în regim de after-school

Executivul a aprobat miercuri măsura privind distribuirea de vouchere pentru masa caldă pentru persoanele vârstnice, în valoarea de 180 lei/lună/tichet, şi a voucherelor pentru educaţie în regim de after-school, în valoare de 200 lei/lună, a anunţat ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş, la finalul şedinţei de Guvern.
Economica.net - J, 15 oct. 2020, 08:08
Guvernul a aprobat măsurile privind voucherele pentru masă caldă şi pentru educaţie în regim de after-school

Acesta a subliniat că voucherele pentru masă caldă se vor repartiza în prima săptămână din luna decembrie şi se vor da retroactiv, respectiv pe lunile septembrie, octombrie, noiembrie şi decembrie.

„Astfel, toţi beneficiarii, respectiv persoanele în vârstă de peste 75 de ani, cu venituri la nivelul pensiei minime sociale, aproximativ 300.000 de beneficiari, vor avea cei 720 de lei încărcaţi pe vouchere sau carduri în prima săptămână a lunii decembrie 2020”, a spus Boloş.

Întrebat cum explică faptul că aceste vouchere se vor da cu o săptămână înaintea alegerilor, ministrul a răspuns că în prezent procedura de achiziţie publică este în curs de finalizare, iar contractul urmează să fie semnat săptămâna viitoare. De asemenea, emitenţii de carduri au nevoie de 10 zile, conform contractului, să emită aceste carduri, care se distribuie apoi la prefecturi şi de la prefecturi ajung la autorităţile publice locale, care le transmit beneficiarilor finali.

„Este calculat pe zile. Pentru noi este important ca programul operaţional de sprijin al persoanelor dezavantajate să nu decomită banii, banii să ajungă la beneficiari. Este vorba despre persoane care au o anumită vârstă şi aşteaptă acest ajutor de la noi. Calculele le-am făcut împreună cu colegii şi regimul acesta pentru 300.000 de beneficiari de emitere a carduri şi de distribuire a lor nu este unul foarte simplu.(…) Dacă nu am repartiza aceste vouchere pentru vârstnici s-ar pierde banii alocaţi şi este păcat”, a punctat Boloş.

Şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, a precizat, la rândul său, că suntem în ultimul an al exerciţiului financiar 2014-2020 şi, pentru că se fac eforturi pentru a nu pierde banii europeni şi pentru a se evita riscul de dezangajare a fondurilor europene, autorităţile intenţionează ca toate aceste angajamente de plată să fie cuprinse cât mai devreme.

În ceea ce priveşte voucherele pentru after-school, Marcel Boloş a menţionat că acestea au fost iniţiate şi aprobate sub formă de lege şi au în prezent, după aprobarea măsurii, o valoare de 200 de lei pe lună.

Beneficiarii sunt elevi din clasele 1-4. Aproximativ 300.000 de copii ar urma să intre în acest program pilot care va fi desfăşurat în perioada următoare, după lansarea apelului. În proiectul pilot sunt incluse 150 de şcoli, stabilite prin Ordin al Ministerului Educaţiei şi Cercetării, iar tipurile de activităţi urmează să fie definite prin ghidul solicitantului, odată cu lansarea acestuia în dezbatere publică.

Te-ar mai putea interesa și
Tranzacția prin care ungurii de la MVM voiau să cumpere E.On România a picat oficial – un final previzibil. “Regretăm că statul român nu susține tranzacția”
Tranzacția prin care ungurii de la MVM voiau să cumpere E.On România a picat oficial – un final previzibil. “Regretăm ...
Contractul de 200 de milioane de euro semnat acum un an prin care grupul ungar MVM și grupul E.ON au convenit pentru achiziționarea a 68% din acțiunile E.ON Energie România și a 98% din......
O nouă taxă în București, în valoare de 10 lei pe zi. Primăria propune introducerea ei chiar din următoarea lună
O nouă taxă în București, în valoare de 10 lei pe zi. Primăria propune introducerea ei chiar din următoarea lună
Un proiect lansat în dezbatere publică de Primăria București propune introducerea unei noi taxe. Aceasta ar urma să ...
Autostrada A7 Focşani – Adjud: Ultima verificare înainte de deschidere
Autostrada A7 Focşani – Adjud: Ultima verificare înainte de deschidere
Cristian Pistol, directorul general al CNAIR, anunță vineri ultima verificare pe A7 înainte de deschiderea secțiunii ...
Importurile de produse petroliere ale UE au scăzut în primele nouă luni din 2025 – date Eurostat
Importurile de produse petroliere ale UE au scăzut în primele nouă luni din 2025 – date Eurostat
Media importurilor lunare de produse petroliere în Uniunea Europeană a scăzut, în primele nouă luni din 2025, atât ...