Un nou centru pentru pacienţii cu cancer şi leucemie în Caraş-Severin. Investiția depăşeşte 17 milioane de lei

Astazi, la Slatina Nera, jud. Caraș Severin a avut loc recepția la terminarea lucrărilor pentru obiectivul de investiții "Construire spațiu clinic de recuperare oncologică", obiectiv finanțat de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației prin Compania Națională de Investiții.
Economica.net - J, 15 oct. 2020, 13:27
Un nou centru pentru pacienţii cu cancer şi leucemie în Caraş-Severin. Investiția depăşeşte 17 milioane de lei

Spațiul clinic se adresează bolnavilor de cancer și leucemie, aflați în stadii incipiente ale bolii, care vor fi tratați pe baza unui plan personalizat de tratament, având la bază medicamente pentru controlul durerilor și ținându-se cont de toate celelalte afecțiuni existente. În cadrul acestui centru, pe lângă asistență medicală specializată, pacienții și familiile acestora vor beneficia și de asistență socială, consiliere psihologică dar și spirituală.

Investiția de peste 17,1 milioane de lei are o capacitate totală de cazare de 45 de locuri și beneficiază de cabinete și spatii de tratament inclusiv camera hiperbară (utilizată la oxigeno-terapia hiperbară care constă în inhalarea oxigenului pur sau a aerului îmbogăţit cu oxigen, de către pacient, acesta stând într-o încăpere la o presiune mai mare decât cea atmosferică, crescându-i astfel nivelul oxigenului din sânge și care contribuie la refacerea țesuturilor mai repede decât în mod normal).

Totodată, în cadrul proiectului derulat de CNI a fost realizat și un zid de sprijin (pentru stabilizarea terenului în vederea realizării unui drum de acces în jurul clădirilor), cu o lungime totală de aproximativ 91 de m.

Investiția a fost predată beneficiarului, fundația de utilitate publică „Sfânta Irina” (organizație neguvernamentală, non-profit, dedicată îngrijirii medicale, sociale, psihologice și spirituale a bolnavilor de cancer).

Te-ar mai putea interesa și
FOTO Cine îi va lua locul lui Jensen Huang la conducerea Nvidia. Financial Times: Sunt deja discuții cu Rene Haas
FOTO Cine îi va lua locul lui Jensen Huang la conducerea Nvidia. Financial Times: Sunt deja discuții cu Rene Haas
oard-ul Nvidia face demersuri pentru a găsi un potenţial succesor al lui Jensen Huang şi l-a abordat pe şeful Arm Holdings, Rene Haas, a anunţat vineri Financial Times (FT), citând surse care......
Când va fi repornită Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă, amânată din nou
Când va fi repornită Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă, amânată din nou
Nou grafic de repornire a Unității 1 a centralei nucleare de la Cernavodă: sincronizarea cu sistemul energetic național ...
SUA au confiscat criptomonede de 1,2 miliarde de dolari, furate de la Binance de hackeri nord-coreeni
SUA au confiscat criptomonede de 1,2 miliarde de dolari, furate de la Binance de hackeri nord-coreeni
Autorităţile americane au confiscat sau au obţinut blocarea unor criptomonede în valoare de peste 1,2 miliarde de dolari, ...
Președintele Nicușor Dan, despre negocierile de pace pentru Ucraina: Am stabilit de principiu să fim parte
Președintele Nicușor Dan, despre negocierile de pace pentru Ucraina: Am stabilit de principiu să fim parte
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat la finalul Consiliului European informal care a avut loc la Dublin, în Irlanda, că ...