Distribuitorii de gaze trebuie să dea banii înapoi multor cetățeni care începuseră procesul de racordare, care acum e gratuit

Cetățenii care au început demersurile de racordare la rețelele de gaze înainte de a intra în vigoare noul regulament care face racordarea gratuită trebuie să știe câteva lucruri.
Mihai Nicuţ - J, 15 oct. 2020, 19:09
Distribuitorii de gaze trebuie să dea banii înapoi multor cetățeni care începuseră procesul de racordare, care acum e gratuit

În contextul în care am relatat, atât din faza de proiect, cât și, ulterior, de când a intrat în vigoare, despre noul regulament de racordare la rețeaua de gaze, care devine gratuită pentru toate persoanele fizice, mai mulți oameni se întreabă ce se întâmplă dacă au demarat deja procedura.

Noul ordin ANRE 178/2020, care aprobă regulamentul de racordare, cel care stabilește că racordarea este gratuită, are un capitol de dispoziții tranzitorii care îi interesează direct pe cei care au început procesul de racordare, dar nu l-au finalizat.

În primul rând, chiar dacă cererile de racordare au fost depuse la operatorul de distribuție înainte de data la care noul regulament a intrat în vigoare, oamenii care se află în această situație trebuie să știe că racordarea va continua pe baza acestui regulament. Adică va fi gratuită și pentru ei.

Și mai important, unii dintre oamenii aflați în această situație vor primi înapoi banii plătiți deja. “Tarifele de racordare încasate în baza cererilor de racordare formulate ulterior datei de 30 iulie 2020 și pentru care nu s-a încheiat contract de racordare se returnează solicitanților în termen de maximum 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentului regulament”, scrie în ordinul ANRE.

Cu alte cuvinte, dacă ați depus cererea de racordare după 30 iulie și încă nu ați semnat contractul de raccordare, veți primi banii înapoi, în cel mult 30 de zile.

Iarăși, importante pentru cetățenii care au început demersurile de a-și racorda locuințele le rețelele de gaze sunt și următoarele două prevederi – cităm din nou din ordin:

“Avizele tehnice de racordare la sistemul de distribuție a gazelor naturale emise până la data intrării în vigoare a prezentului regulament sunt valabile până la expirarea termenului de valabilitate, fără a putea fi prelungite.

În situația în care nu a fost încheiat contractul de racordare, în baza ATR prevăzut la alin. (1) (cel de mai sus-n.red.), proiectarea și execuția racordului și/sau a SRM/SR/SM/PRM/PR/PM se realizează în conformitate cu prevederile prezentului regulament”.

Iată și ce înseamnă abrevierile: SRM – stația de reglare-măsurare a gazelor naturale; SR – stația de reglare a gazelor naturale, SM – stația de măsurare, PRM – postul de reglare-măsurare a gazelor naturale; PR – postul de reglare a gazelor naturale; PM – postul de măsurare;

Cu alte cuvinte, și dacă a fost emis deja avizul tehnic de racordare (ATR) în baza vechii legislații, racordarea va contina pe baza acestui regulament nou, adică procesul va fi gratuit și în acest caz.

Te-ar mai putea interesa și
4.615 candidaţi au promovat proba de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori și directori adjuncți, anunță ministrul Educației Mihai Dimian
4.615 candidaţi au promovat proba de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori și directori adjuncți, ...
Un număr de 4.615 candidaţi au promovat proba de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori şi directori adjuncţi, înainte de contestaţii, a anunţat, marţi, ministrul......
Colliers România o numeste pe Simona Urse in pozitia de Associate Director | Tenant Services
Colliers România o numeste pe Simona Urse in pozitia de Associate Director | Tenant Services
Compania de consultanță imobiliară Colliers anunță că își extinde echipa de Office Leasing, iar Simona Urse a fost ...
De la Black Friday la Crăciun: cum se schimbă comportamentul de cumpărare în retailul de beauty
De la Black Friday la Crăciun: cum se schimbă comportamentul de cumpărare în retailul de beauty
Perioada dintre Black Friday și Crăciun reprezintă, pentru majoritatea retailerilor de beauty, cel mai intens interval ...
Nazare, ministrul Finanțelor: Mai mult capital pentru companiile românești, o protecție mai bună a investitorilor români și o voce mai puternică pentru România în deciziile europene prin pachetul MISP, pentru integrarea piețelor de capital
Nazare, ministrul Finanțelor: Mai mult capital pentru companiile românești, o protecție mai bună a investitorilor români ...
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, arată într-o intervenție pe una din rețelele de socializare că a susținut ...