Klaus Iohannis: Sunt de acord cu impunerea de ținte ambițioase privind combaterea schimbărilor climatice, dar nu fără condiții

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi că este dispus să accepte ţinte ambiţioase în privinţa combaterii schimbărilor climatice, însă nu necondiţionat, relatează Agerpres.
Economica.net - J, 15 oct. 2020, 16:05
Klaus Iohannis: Sunt de acord cu impunerea de ținte ambițioase privind combaterea schimbărilor climatice, dar nu fără condiții

„Noi, eu, suntem dispuşi să acceptăm ţinte destul de ambiţioase, dar nu sunt dispus să accept ţinte foarte ambiţioase necondiţionat. Pentru noi este important să putem gestiona tranziţia spre o ţintă ambiţioasă, asta însemnând, evident, să ne alegem singuri, să fim lăsaţi să ne alegem mixul energetic şi este, de asemenea, foarte important să putem să ne alegem cum facem tranziţia, ce fel de energie folosim. De exemplu, pentru România este foarte important ca în faza de tranziţie să folosim gazul natural – de exemplu, cel din Marea Neagră. Sunt condiţii pe care le voi exprima foarte clar. Pe de altă parte, sunt dispus să discutăm ţinte climatice ambiţioase, fiindcă aceste lucruri sunt foarte importante şi pentru noi, în România, pentru societatea românească”, a spus Iohannis la Bruxelles.

El a arătat că tema privind ţintele climatice care se discută în Consiliul European este extrem de sensibilă, dar, în acelaşi timp, extrem de importantă.

„Este vorba de felul în care Uniunea Europeană îşi va seta ambiţiile, cât de buni vrem să fim, cât de performanţi vrem să fim, cum vrem să ne îngrijim de măsurile pe care le luăm ca să reducem impactul climatic total nefavorabil pe care putem să-l constatăm cu toţii – furtuni, călduri excesive, ierni excesive. Este clar că ceva trebuie făcut. Există foarte multe discuţii, există propuneri de ţinte climatice şi acum discutăm, de fapt, ţinta pe care ne-o punem până în 2030. Există propuneri din partea Comisiei, există propuneri din partea Parlamentului European. Astăzi vom discuta în profunzime cum vedem noi, liderii statelor, liderii guvernelor, această chestiune”, a explicat Iohannis.

Şeful statului participă, joi şi vineri, la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles.

Pe agenda de discuţii a reuniunii se află subiecte referitoare la pandemia de COVID-19, viitoarele relaţii dintre Uniunea Europeană şi Marea Britanie, precum şi combaterea schimbărilor climatice. Totodată, liderii europeni vor aborda şi teme cu privire la relaţiile externe ale Uniunii Europene.

Te-ar mai putea interesa și
Premieră la Bursa Română de Mărfuri. Primele contracte de tip spread – BRM: Suntem în şantier pentru alte produse ingenioase
Premieră la Bursa Română de Mărfuri. Primele contracte de tip spread – BRM: Suntem în şantier pentru alte produse ...
Bursa Română de Mărfuri pregăteşte contractele spread, care înseamnă să cumperi de pe o piaţă şi să vinzi pe altă piaţă, şi vom fructifica o dezvoltare teritorială, după ce am......
Simona Cocoş, şefa Zentiva, despre primul job la Sanofi: CV-ul nu a contat deloc. A contat atitudinea de la interviu
Simona Cocoş, şefa Zentiva, despre primul job la Sanofi: CV-ul nu a contat deloc. A contat atitudinea de la interviu
Simona Cocoș, Director General al Zentiva România și Republica Moldova, a vorbit într-un nou episod din podcastul A fost ...
Trenurile Alstom 23 si 24, recepționate preliminar
Trenurile Alstom 23 si 24, recepționate preliminar
Astăzi, 12 octombrie 2026, o echipă de proiect a autorității și reprezentanți ai EGIS și ALSTOM au efectuat recepția ...
Împrumut de 695 milioane de lei de la bănci, al Ministerului Finanţelor
Împrumut de 695 milioane de lei de la bănci, al Ministerului Finanţelor
Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, luni, 695 milioane lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni de tip ...