Orban: Putem să oprim creşterea numărului de cazuri de COVID în 7-10 zile

Premierul Ludovic Orban a declarat joi că va putea fi oprită creşterea numărului de cazuri de COVID în 7-10 zile, după ce au fost luate ultimele măsuri, scrie Agerpres.
Economica.net - vin, 16 oct. 2020, 03:01
Orban: Putem să oprim creşterea numărului de cazuri de COVID în 7-10 zile

„Părerea mea este că putem să oprim creşterea numărului de cazuri, estimarea mea e că putem să oprim în 7-10 zile. De ce? Pentru că, pe de o parte, am instituit noi măsuri care au oprit activităţile unde a existat cea mai mare rată de răspândire a virusului, am impus portul măştii şi alte măsuri, am şi intensificat controalele, am şi diversificat tehnicile de control, sunt poliţişti în civil, o parte semnificativă din efectivele Poliţiei fac controale în civil, pentru că, de regulă, când făceau în uniforme se dădea ‘şase’ imediat şi practic nu reuşeau să surprindă. De asemenea, avem telverde pe care l-am pus în funcţiune, în care ni se semnalează şi putem să direcţionăm toate controalele în locurile unde ştim sigur că nu sunt respectate regulile. De asemenea, nu au mai existat deschideri de activităţi care să crească interacţiunile sociale”, a spus Orban la Digi 24.

El a adăugat că decizia luată miercuri la Iaşi, la sărbătorirea Sfintei Parascheva, a fost una „operativă”.

„A fost o decizie operativă să se permită totuşi şi altora să se închine. Dumneavoastră aţi fi vrut să rămână sutele alea de oameni într-un scandal perpetuu, eventual să degenereze şi într-un alt scandal? Oricum erau acolo foarte mulţi agitatori de profesie care special s-au dus acolo să incite spiritele. (…) A fost o decizie operativă corectă, imediat s-a stins acest focar. (…) Acolo se putea ajunge inclusiv la bătaie, spiritele erau extrem de încinse”, a afirmat premierul.

Orban a arătat că de Sfântul Dumitru nu se va permite să vină în Bucureşti pelerini din alte localităţi.

„Vom discuta cu reprezentanţii Bisericii Ortodoxe, vom susţine punctul nostru de vedere, şi anume, să poată să participe, dar să nu se facă pelerinaje de la distanţă şi să participe locuitorii din municipiul Bucureşti. Aici Ilfovul, nu poţi să faci diferenţă între Bucureşti şi Ilfov, că de multe ori e o graniţă aproape invizibilă, dar nu vom permite aceste pelerinaje cu mijloace de transport şi care pot să creeze aglomeraţie. Pe de altă parte, vreau să dau un mesaj către preoţi, către pastori, ei trebuie să fie un exemplu, ei trebuie să îndemne şi îi felicit pe mitropolit şi pe toţi preoţii care s-au comportat exemplar în această sărbătoare, au îndemnat oamenii la un comportament corect. Oamenii se iau după ce spun preoţii. Este foarte important ca toţi preoţii să îndemne la respectarea regulilor, pentru că sunt încă, din păcate, cazuri de negaţionişti chiar în sânul Bisericii, care sunt bine cunoscuţi, care pur şi simplu neagă existenţa pericolului”, a spus el.

Te-ar mai putea interesa și
Piața comerțului electronic ar putea ajunge la 13,5 miliarde de euro anul acesta, după o creștere anuală de 4%
Piața comerțului electronic ar putea ajunge la 13,5 miliarde de euro anul acesta, după o creștere anuală de 4%
Sectorul de comerț electronic din România este estimat să ajungă la o valoare de 13,5 miliarde de euro în 2026, după ce valoarea cumpărăturilor online de bunuri și servicii a atins 12,9......
Noile criterii de risc au blocat rambursările de TVA ale firmelor, fiind afectate investițiile și exporturile
Noile criterii de risc au blocat rambursările de TVA ale firmelor, fiind afectate investițiile și exporturile
Activitatea multor firme este blocată de ANAF prin introducerea noilor criterii de risc din cadrul procedurii de soluționare ...
Orange Romania introduce noi servicii în oferta sa
Orange Romania introduce noi servicii în oferta sa
Orange Romania își îmbunătățește oferta de conținut cu serviciul de streaming FILMBOX+ Stream, disponibilă abonaților ...
Dumitru Chisăliță ar urma să fie noul ministru al Energiei – surse
Dumitru Chisăliță ar urma să fie noul ministru al Energiei – surse
Dumitru Chisăliță ar urma să fie propus pentru funcția de ministru al Energiei în Cabinetul Luca Niculescu, potrivit ...