Sondaj: Serviciile de sănătate, poluarea aerului şi infrastructura rutieră – cele mai importante probleme urbane

Serviciile de sănătate, poluarea aerului şi infrastructura rutieră sunt cele mai importante trei probleme urbane rezultate în urma unui sondaj la care au participat peste 13.000 de locuitori din 41 de localităţi urbane din România şi care a fost dezvoltat în cadrul proiectului de elaborare a Politicii Urbane a României, derulat de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei şi Banca Mondială, pe baza unui acord de asistenţă tehnică.
Economica.net - lun, 19 oct. 2020, 14:13
Sondaj: Serviciile de sănătate, poluarea aerului şi infrastructura rutieră - cele mai importante probleme urbane

Potrivit unui comunicat al MLPDA, acest sondaj – axat pe calitatea vieţii urbane şi care a fost derulat în perioada 1 iulie – 15 august 2020 – este primul barometru urban din istoria României şi a fost modelat după Eurobarometrul Flash al Comisiei Europene.

„Conform acestuia, cel mai ridicat nivel de satisfacţie generală faţă de oraşul în care locuiesc repondenţii este înregistrat în centrele urbane din Regiunea Centru (87%), iar cel mai scăzut în oraşele din Sud-Muntenia (74%). În 9 oraşe, nivelul de satisfacţie depăşeşte 90%: Cluj-Napoca (97%), Oradea (96%), Alba Iulia (95%), Braşov, Drobeta Turnu Severin (94%), Timişoara, Sighişoara (92%), Slatina şi Iaşi (90%). Infrastructura educaţională şi de siguranţă publică, precum şi disponibilitatea magazinelor sunt aspectele care înregistrează nivelurile cele mai ridicate de satisfacţie în mediul urban. Pe ultimele locuri, în ierarhia aprecierii facilităţilor şi infrastructurii urbane, se situează serviciile de sănătate şi starea străzilor, urmate de activitatea administraţiei publice în domeniul urbanismului”, se arată în comunicat.

MLPDA precizează că, în cadrul aceluiaşi proiect, a mai fost derulat un sondaj de opinie în rândul a 259 de administraţii urbane din România, în perioada 11 februarie – 31 martie.

„La acest sondaj au răspuns reprezentanţi ai administraţiei locale din 41 de reşedinţe de judeţ, 49 de municipii (altele decât reşedinţele de judeţ), 165 de oraşe, precum şi din administraţia generală a municipiului Bucureşti şi cea locală din trei sectoare ale Capitalei. Conform administraţiei publice locale, principalele trei probleme urbane sunt infrastructura rutieră (cu majoritatea nevoilor reprezentate de drumuri intra-urbane), infrastructura de utilităţi (cele mai frecvente nevoi fiind legate de infrastructura de apă şi canalizare, urmată de cea de distribuţie a gazelor naturale) şi infrastructura educaţională”, menţionează sursa citată.

Barometrul urban poate fi accesat pe platforma online citadini.ro, dezvoltată de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei în cadrul proiectului de elaborare a Politicii Urbane a României.

Te-ar mai putea interesa și
FOTO Cine îi va lua locul lui Jensen Huang la conducerea Nvidia. Financial Times: Sunt deja discuții cu Rene Haas
FOTO Cine îi va lua locul lui Jensen Huang la conducerea Nvidia. Financial Times: Sunt deja discuții cu Rene Haas
oard-ul Nvidia face demersuri pentru a găsi un potenţial succesor al lui Jensen Huang şi l-a abordat pe şeful Arm Holdings, Rene Haas, a anunţat vineri Financial Times (FT), citând surse care......
Când va fi repornită Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă, amânată din nou
Când va fi repornită Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă, amânată din nou
Nou grafic de repornire a Unității 1 a centralei nucleare de la Cernavodă: sincronizarea cu sistemul energetic național ...
SUA au confiscat criptomonede de 1,2 miliarde de dolari, furate de la Binance de hackeri nord-coreeni
SUA au confiscat criptomonede de 1,2 miliarde de dolari, furate de la Binance de hackeri nord-coreeni
Autorităţile americane au confiscat sau au obţinut blocarea unor criptomonede în valoare de peste 1,2 miliarde de dolari, ...
Președintele Nicușor Dan, despre negocierile de pace pentru Ucraina: Am stabilit de principiu să fim parte
Președintele Nicușor Dan, despre negocierile de pace pentru Ucraina: Am stabilit de principiu să fim parte
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat la finalul Consiliului European informal care a avut loc la Dublin, în Irlanda, că ...