Banca Centrală Europeană se așteaptă ca schimbările climatice să facă evaluările privind politica monetară mult mai dificile

Preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, a avertizat luni că schimbările climatice pot afecta arsenalul băncii pentru a face faţă impactului macroeconomic şi pot să facă analiza "politicii monetare mai dificilă", relatează agenţia EFE, citată de Agerpres.
Economica.net - lun, 19 oct. 2020, 16:02
Banca Centrală Europeană se așteaptă ca schimbările climatice să facă evaluările privind politica monetară mult mai dificile

La începutul unei conferinţe privind politica monetară, organizată de BCE, Lagarde a spus în intervenţia sa că schimbările climatice „pot creşte incertitudinile”, din cauza volatilităţii mai mari pe termen scurt şi a modificărilor structurale.

Iar creşterea incertitudinilor „este posibil să facă analiza noastră de politică monetară mult mai dificilă”, a semnalat preşedintele BCE.

Lagarde a afirmat că „schimbările climatice pot crea volatilitate pe termen scurt în activitatea economică şi inflaţie”, din cauza secetei, inundaţiilor, uraganelor sau a valurilor de căldură şi, dat fiind faptul că perspectivele economice devin mai volatile, „pot afecta inclusiv arsenalul nostru de politică monetară pentru a reacţiona”.

Daunele aduse capitalului pot diminua avansul productivităţii şi creşterea aversiunii faţă de risc poate duce la majorarea economiilor populaţiei şi la reducerea investiţiilor companiilor, a subliniat Lagarde.

Aceşti factori pot afecta „echilibrul pe termen lung al dobânzilor de referinţă reale şi, în acest fel, să afecteze spaţiul disponibil pentru politica monetară convenţională”.

Creşterea frecvenţei catastrofelor relaţionate cu clima, a magnitudinii şi persistenţei, va obliga băncile centrale să ia în considerare analizarea pe termen lung a evoluţiei economiei şi să-şi calibreze politica monetară, şi nu doar pe termen mediu cum fac în prezent.

Riscurile relaţionate cu schimbările climatice pot afecta stabilitatea sistemului financiar, ceea ce poate influenţa dobânzile pe care le plătesc populaţia şi companiile, potrivit lui Lagarde.

Te-ar mai putea interesa și
Cel mai bogat om din lume: E timpul ca Zelenski să plece de la conducerea Ucrainei – Ce spune Elon Musk
Cel mai bogat om din lume: E timpul ca Zelenski să plece de la conducerea Ucrainei – Ce spune Elon Musk
Miliardarul Elon Musk şi-a reiterat joi apelul pentru plecarea preşedintelui Volodimir Zelenski de la conducerea Ucrainei, pe fondul tot mai multor întrebări cu privire la sprijinul Statelor......
O veste bună pentru oraşele din România. Piaţa obligaţiunilor municipale are un potenţial ridicat de creştere – ASF
O veste bună pentru oraşele din România. Piaţa obligaţiunilor municipale are un potenţial ridicat de creştere – ...
Piaţa obligaţiunilor municipale din România are un potenţial ridicat de dezvoltare, în condiţiile în care valoarea ...
Companiile care angajează în Q4: cum își extind spațiile de lucru
Companiile care angajează în Q4: cum își extind spațiile de lucru
Dacă firma ta face angajări în ultimul trimestru al anului, ești într-un grup mai mic decât ai crede. În studiul ManpowerGroup ...
Producţia industrială a scăzut cu 3,4%, pe serie brută, în primele opt luni din 2026 – date INS
Producţia industrială a scăzut cu 3,4%, pe serie brută, în primele opt luni din 2026 – date INS
Producţia industrială (serie brută) a scăzut cu 3,4% în primele opt luni ale acestui an, comparativ cu perioada similară ...