Noi restricţii în Bucureşti. Ce reguli intră în vigoare de azi

În ședința Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență din data de 19.10.2020 s-au luat următoarele decizii ca urmare a depășirii ratei de incidență de 3/1.000 locuitori:
Economica.net - mar, 20 oct. 2020, 04:03
Noi restricţii în Bucureşti. Ce reguli intră în vigoare de azi

1. Masca de protecție este obligatoriu a fi purtată atât în spațiile închise cât și în spațiile deschise, incusiv la copiii de 5 ani, astfel încât să acopere nasul și gura;

2. Unitățile de învățământ își vor desfășura activitatea în mediul online, în scenariul prevăzut de ordinul Ministrului Educației și Cercetării respectiv în Scenariul Roșu;

3. Toate activitățile desfășurate în interior, în restaurante, cafenele, cinematografe, săli de spectacole, săli de jocuri de noroc sunt interzise.

Aceste măsuri sunt valabile pentru următoarele 14 zile, începând cu data de 20 octombrie.

Activitatea desfășurată în creșe, after-school-uri este permisă în continuare conform Ordinului comun al Ministrului Educației și Cercetării, al Ministrului Sănătății și al Ministrului Muncii și Protecției Sociale. Desfățurarea activităților în învățământul superior va fi reglementată de senatul fiecărei universități, acestea având autonomie universitară.


 


Criza Coronavirus 19 octombrie 2020, ora 13.

 Trei din zece români testaţi în ultimele 24 de ore au ieşit pozitivi. 3,19 rată de infecţie în Bucureşti, 581 cazuri noi în Capitală. 2.466 cazuri noi în 24 de ore. 59 de morţi. Record la terapie intensivă: 757 de pacienţi. 8.040 de teste efectuate în 24 de ore. Avem peste 10.000 de persoane internate din cauza COVID-19, în toată ţara. România trece prin cea mai grea perioadă din criza pandemică.

Datele de la cea mai recentă raportare a GCS despre situaţia crizei COVID-19 din România pot fi consultate aici.


Te-ar mai putea interesa și
Grupul City Grill deschide restaurant într-un palat construit în 1800. Investiția ajunge la jumătate de milion de euro
Grupul City Grill deschide restaurant într-un palat construit în 1800. Investiția ajunge la jumătate de milion de euro
City Grill Group, cel mai mare lanț de restaurante cu capital românesc, a deschis prima unitate Hanu’ Berarilor din afara Bucureștiului, la Cluj, într-o clădire cunoscută drept Palatul Mikes,......
Viorel Tudose, patronul Getica, furnizor extrem de afectat de oprirea livrărilor de energie ale Nuclearelectrica: “Vorbim despre o naționalizare ca în 1948. În piața de energie nu se mai respectă nicio regulă. De ce se mai încheie contracte, dacă nu se respectă?”
Viorel Tudose, patronul Getica, furnizor extrem de afectat de oprirea livrărilor de energie ale Nuclearelectrica: “Vorbim ...
Viorel Tudose, patron al furnizorului Getica, cel care a solicitat intrarea în insolvență ca urmare a faptului că nu ...
Cel mai bogat om din lume: E timpul ca Zelenski să plece de la conducerea Ucrainei – Ce spune Elon Musk
Cel mai bogat om din lume: E timpul ca Zelenski să plece de la conducerea Ucrainei – Ce spune Elon Musk
Miliardarul Elon Musk şi-a reiterat joi apelul pentru plecarea preşedintelui Volodimir Zelenski de la conducerea Ucrainei, ...
O veste bună pentru oraşele din România. Piaţa obligaţiunilor municipale are un potenţial ridicat de creştere – ASF
O veste bună pentru oraşele din România. Piaţa obligaţiunilor municipale are un potenţial ridicat de creştere – ...
Piaţa obligaţiunilor municipale din România are un potenţial ridicat de dezvoltare, în condiţiile în care valoarea ...