Sindicatele din administraţia publică cer stimulent lunar pentru salariaţii cu risc de infectare cu noul coronavirus

Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) solicită Guvernului acordarea unui stimulent lunar pe perioada stării de alertă şi a stării de urgenţă pentru salariaţii din administraţia publică care desfăşoară activităţi cu risc de infectare la Covid-19.
Economica.net - mar, 20 oct. 2020, 13:17
Sindicatele din administraţia publică cer stimulent lunar pentru salariaţii cu risc de infectare cu noul coronavirus

Potrivit unui comunicat al organizaţiei sindicale, remis marţi AGERPRES, FNSA a transmis Guvernului României o listă de revendicări a căror soluţionare „este imperativă pentru buna desfăşurare a activităţii salariaţilor” în sectorul de activitate respectiv.

De asemenea, FNSA mai solicită promovarea şi adoptarea unui proiect de lege pentru interzicerea explicită a angajărilor la stat în domeniul administraţiei publice a persoanelor care beneficiază de pensie de la bugetul de stat şi interzicerea, în acest sector de activitate, a cumulului pensiei cu salariul; acordarea voucherelor de vacanţă la nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată în vigoare şi a normei de hrană pentru salariaţii din administraţia locală ca şi excepţie de la aplicarea art. 11 alin. (4) din Legea nr. 153/2011; modificarea Legii nr. 153/2017, în conformitate cu propunerile organizaţiei noastre – articole care vizează salarizarea personalului care îşi desfăşoară activitatea în administraţia publică locală, Institutul Naţional de Statistică, Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei şi a auditorilor publici externi din cadrul Curţii de Conturi a României.

În plus, sindicaliştii cer modificarea legislaţiei cu incidenţă asupra activităţii organizaţiilor sindicale – Legea dialogului social şi Codul Administrativ al României; promovarea unui act normativ pentru coroborarea vârstei de pensionare pentru limită de vârstă a tuturor categoriilor de bugetari care îşi desfăşoară activitatea sub legi speciale şi/sau în regim de incompatibilităţi; modificarea şi reactualizarea legislaţiei privind înfiinţarea, funcţionarea şi salarizarea în cadrul societăţilor comerciale înfiinţate în cadrul unităţilor administrativ-teritoriale; legiferarea posibilităţii instituţiilor din sectorul administraţie de a achiziţiona teste pentru salariaţi în vederea determinării infecţiei cu virusul SARS-CoV-2.

FNSA mai solicită Guvernului o întâlnire, pentru discutarea acestor revendicări, în contextul apropierii alegerilor parlamentare.

„FNSA va transmite această listă de revendicări tuturor organizaţiilor politice şi va solicita sprijin pentru soluţionarea lor, aducând la cunoştinţa membrilor de sindicat modul în care fiecare organizaţiei politică va întreprinde demersuri pentru soluţionarea solicitărilor noastre”, se arată în comunicat.

Te-ar mai putea interesa și
Cât plătești pe cazare dacă faci Sărbătorile la munte sau doar în alt oraș. Prețurile din aproape 30 de localități – TABEL
Cât plătești pe cazare dacă faci Sărbătorile la munte sau doar în alt oraș. Prețurile din aproape 30 de localități ...
Dacă te-ai hotărât să petreci Sărbătorile de iarnă la munte sau doar în alt oraș și încă nu ai contractat cazarea, există un instrument care te poate ajuta să îți faci o idee. Deși......
ONRC: 57.272 de firme au fost radiate în primele opt luni din 2026
ONRC: 57.272 de firme au fost radiate în primele opt luni din 2026
Un număr de 57.272 de firme au fost radiate la nivel naţional, în primele opt luni din 2026, cu 1,31% mai multe faţă ...
PNL a decis să voteze în favoarea Guvernului Luca Niculescu
PNL a decis să voteze în favoarea Guvernului Luca Niculescu
Preşedintele PNL Ilie Bolojan a anunţat sâmbătă că liberalii susţin învestirea Guvernului Niculescu și că parlamentarii ...
Sony extinde gama premium Walkman cu două noi playere audio digitale din seria Signature
Sony extinde gama premium Walkman cu două noi playere audio digitale din seria Signature
Sony lansează două noi playere audio digitale premium din gama Walkmanâ: NW-WM1ZM3 și NW-WM1AM3, informează compania ...