Microgranturi pentru IMM: Peste 29.000 de aplicanţi s-au înscris pentru accesarea fondurilor nerambursabile

Peste 29.000 de aplicanţi s-au înscris pentru accesarea fondurilor nerambursabile din cadrul primei măsuri din schema de granturi, iar pentru a doua măsură s-au înscris circa 18.000 de aplicanţi, a scris joi Virgil Popescu, ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, pe Facebook, citat de Agerpres
Economica.net - J, 22 oct. 2020, 10:58
Microgranturi pentru IMM: Peste 29.000 de aplicanţi s-au înscris pentru accesarea fondurilor nerambursabile

„29.250 de aplicanţi s-au înscris pentru accesarea fondurilor nerambursabile din cadrul primei măsuri a granturilor în valoare de un miliard de euro. Judeţele din care au venit cele mai multe solicitări din partea microîntreprinderilor, persoanelor fizice autorizate, organizaţiilor neguvernamentale şi cabinetelor medicale afectate de pandemie au fost Bucureşti (5.546), Cluj (2.917), Braşov (1.259), Timiş (1.222), Iaşi (1.121). Următoarele au fost judeţele Ilfov, Bihor, Prahova, Mureş, Constanţa”, se arată în postarea lui Virgil Popescu.

El a menţionat că majoritatea solicitărilor înregistrate au fost din partea operatorilor economici cu zero angajaţi (24.483).

De asemenea, ministrul Economiei a precizat că persoanele fizice autorizate şi organizaţiile neguvernamentale au transmis un număr de 10.224 de cereri. Un număr de 662 de cereri au fost primite din partea PFA/CMI care au desfăşurat activităţi COVID.

„Reamintim că, începând de astăzi, pot fi accesate şi granturile de capital din cadrul Măsurii 2 a schemei de ajutor de stat în valoare totală de un miliard de euro. Până la ora 13:00, în platforma deschisă astăzi s-au înscris circa 18.000 de aplicanţi”, a mai scris Virgil Popescu.

Prin OUG nr.130/2020, adoptată în vara acestui an de Guvern, este alocată o sumă de aproximativ un miliard de euro pentru sprijinul IMM-urilor, sub trei forme: – microgranturi – ajutor în sumă fixă de 2.000 euro per beneficiar; granturi pentru capitalul de lucru de până la 15% din cifra de afaceri la 2019, maximum 150.000 euro; granturi pentru investiţii, cu sume cuprinse între 50.000 euro şi 200.000 euro.

Te-ar mai putea interesa și
China impresionează planeta – Gigantul asiatic a avut o creştere explozivă a exporturilor în septembrie
China impresionează planeta – Gigantul asiatic a avut o creştere explozivă a exporturilor în septembrie
Exporturile Chinei au crescut vertiginos în septembrie, conform datelor oficiale publicate miercuri, ceea ce aduce gigantul asiatic mai aproape de un excedent comercial record în 2026, cu riscul de......
BYD caută angajați în Europa. Numărul acestora va atinge „cu siguranță peste 40.000 în 2030”
BYD caută angajați în Europa. Numărul acestora va atinge „cu siguranță peste 40.000 în 2030”
Producătorul chinez de vehicule BYD a prezentat marca sa premium Denza la expoziția auto de la Paris, precum și SUV-ul ...
Danubius realizează prima achiziție și devine asociat unic al Milo Trading 2000, firma care a obținut obținut primul aviz din țară pentru distribuția de aparate de marcat electronice fiscale
Danubius realizează prima achiziție și devine asociat unic al Milo Trading 2000, firma care a obținut obținut primul ...
Danubius, furnizor de soluții fiscale și tehnologii de plată, anunță achiziția integrală a părților sociale ale ...
Trump înfige steagul SUA în Groenlanda şi anunţă lansarea unor „activităţi „masive” de explorare de petrol, gaze şi minereuri în „noua şi frumoasa noastră Groenlandă”
Trump înfige steagul SUA în Groenlanda şi anunţă lansarea unor „activităţi „masive” de explorare ...
Preşedintele SUA, Donald Trump, a anunţat miercuri că urmează să înceapă activităţi "masive" de explorare de petrol, ...