Kylie Minogue, oaspete de onoare la o paradă gay

Cântăreaţa australiană Kylie Minogue a participat în calitate de invitat de onoare la ediţia din 2012 a paradei Mardi Gras, organizată de comunitatea homosexualilor, lesbienelor şi transsexualilor din Sydney, la care au asistat peste 300.000 de persoane.
Economica.net - D, 04 mart. 2012, 15:09

Cântăreaţa este una dintre cele mai renumite artiste de pe scena muzicii pop internaţionale, iar venirile ei în ţara natală, Australia, sunt întâmpinate întotdeauna cu entuzisasm, potrivit Mediafax. Ea este, totodată, de foarte mulţi ani, un veritabil „idol” pentru comunitatea gay din lumea întreagă.

Atunci când a revenit în Australia pentru a sărbători 25 de ani de carieră în industria muzicală, parada Mardi Gras din Sydney, organizată sâmbătă seară, a reprezentat ocazia perfectă pentru a marca „aniversarea de argint” a cântăreţei australiene.

Cântăreaţa în vârstă de 43 de ani a fost invitata de onoare a paradei organizată în fiecare an pe Oxford Street din Sydney de comunitatea homosexualilor, lesbienelor şi transsexualilor. Artista a susţinut apoi un recital special, la petrecerea organizată după paradă, la Hordern Pavilion din Moore Park din Sydney.

„A fost un show de dimensiuni epice”, a declarat cântăreaţa într-un mesaj postat pe Twitter la scurt timp după încheierea spectacolului.

Artista australiană a purtat la acest eveniment două ţinute spectaculoase create de designerul Jean Paul Gaultier, o tiară creată de designerul londonez Stephen Jones şi o îndrăzneaţă rochie fără spate creată de casa Pucci.

Artista australiană, care a participat la parada Mardi Gras din Sydney şi în anul 1998, a fost onorată de organizatori printr-o defilare specială a unui car alegoric, a cărui temă centrală s-a inspirat din viaţa şi cariera celebrei cântăreţe.

La parada Mardi Gras de sâmbătă seară de la Sydney au participat circa 300.000 de persoane, care, în ciuda ploii, şi-au păstrat starea de bunădispoziţie, cântând şi dansând peste două ore şi jumătate.

După eveniment, cântăreaţa a vorbit despre actuala legislaţie din Australia, care interzice căsătoriile între persoanele de acelaşi sex: „Cred că ar trebui să fie legalizate. Întotdeauna am spus că dragostea este dragoste. Sper că toate obstacolele din calea legalizării lor (a căsătoriilor gay, n.r.) vor dispărea în curând”.

Te-ar mai putea interesa și
Erupţia vulcanului Etna perturbă în continuare traficul aerian din sudul Italiei
Erupţia vulcanului Etna perturbă în continuare traficul aerian din sudul Italiei
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Sicilia că erupţia vulcanului Etna continuă, fiind perturbat......
Senator AUR: Kimberly Ann Guilfoyle nu a avut nicio contribuţie la demersul care a dus la căderea Guvernului
Senator AUR: Kimberly Ann Guilfoyle nu a avut nicio contribuţie la demersul care a dus la căderea Guvernului
Liderul senatorilor Alianţei pentru Unirea Românilor, Petrişor Peiu, a respins duminică informaţiile potrivit cărora ...
Ministru israelian, favorabil unui război în Cisiordania şi anexării unei părţi din Liban şi Fâşia Gaza
Ministru israelian, favorabil unui război în Cisiordania şi anexării unei părţi din Liban şi Fâşia Gaza
Ministrul israelian de extrema dreaptă Bezalel Smotrich a lansat un apel duminică la anexarea sudului Libanului şi a unei ...
AEI:Românii nu ar trebui să afle din factură costul declaraţiilor unui director sau al promisiunilor în numele statului
AEI:Românii nu ar trebui să afle din factură costul declaraţiilor unui director sau al promisiunilor în numele statului
Românii nu ar trebui să afle din factura de energie cât au costat vorba lungă a unui director, ambiţiile unui ministru ...