ANCOM: Platforma aisemnal.ro, accesată de peste 1,6 milioane de ori, în decurs de un an

Platforma aisemnal.ro, dezvoltată de Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), a fost accesată în primul an de la lansare de peste 1,6 milioane de ori, arată datele centralizate de arbitrul pieţei telecom.
Lidia Neagu - mie, 28 oct. 2020, 12:36
ANCOM: Platforma aisemnal.ro, accesată de peste 1,6 milioane de ori, în decurs de un an

Platforma informatică naţională de acoperire cu semnal mobil, cu ajutorul căreia utilizatorii pot afla care este gradul de acoperire, dar şi nivelul de semnal 2G, 3G şi 4G pentru fiecare dintre operatorii mobili activi pe piaţa din România, a fost realizată exclusiv de ANCOM în baza măsurătorilor efectuate în cadrul campaniei pentru verificarea îndeplinirii obligaţiilor de acoperire de către furnizorii de servicii de voce mobilă, desfăşurate în anul 2019.

Potrivit sursei citate, în luna iunie a acestui an, platforma a fost actualizată prin introducerea localităţilor aflate în zonele care prezintă risc de intrare în roaming involuntar, sub formă de puncte la nivel de stradă.

Astfel, au fost identificate şi reprezentate pe hartă 295.630 de puncte cu potenţial risc de intrare în roaming involuntar din localităţile aflate la o distanţă de cel mult 15 km de graniţele ţării.

„Roamingul involuntar poate apărea în zonele de graniţă de pe teritoriul României numai în cazul în care utilizatorii au activat serviciul de roaming, iar telefonul mobil sau tableta sunt setate pe selectarea automată a reţelei. În aceste situaţii, echipamentul mobil se va conecta automat la reţeaua operatorului cu cel mai bun semnal în punctul în care se află utilizatorul”, menţionează Autoritatea.

În perioada următoare, harta urmează să fie actualizată cu rezultatele măsurătorilor de acoperire cu semnal de voce mobilă, aşa cum vor reieşi din cadrul campaniei de monitorizare aflate în curs de desfăşurare, începută în luna august şi preconizată a se finaliza în luna noiembrie 2020.

În prezent, pentru anul 2020, aisemnal.ro cuprinde rezultatele măsurătorilor din următoarele judeţe: Alba, Arad, Brăila, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Bucureşti, Cluj, Constanţa, Covasna, Galaţi, Giurgiu, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Harghita, Maramureş, Mureş, Sălaj, Sibiu, Satu Mare, Timiş, Tulcea, Vaslui, Vâlcea şi Vrancea.

La momentul în care utilizatorii accesează harta interactivă, trebuie să aleagă un singur operator şi să selecteze una sau mai multe tehnologii (2G, 3G sau 4G). De asemenea, cei care sunt interesaţi de nivelul de semnal într-o anumită localitate, trebuie să selecteze localitatea de interes.

Harta permite şi opţiunea de localizare pentru a vedea acoperirea cu semnal în locul în care se află utilizatorul, iar pe baza informaţiilor prezentate, înainte de încheierea unui contract cu un anumit furnizor, utilizatorii îşi pot alege furnizorul şi în funcţie de calitatea semnalului pe care aceste îl oferă.

Te-ar mai putea interesa și
Şeful Dacia: Industria auto așteaptă planul final pentru reducerea preţului energiei până în 2030
Şeful Dacia: Industria auto așteaptă planul final pentru reducerea preţului energiei până în 2030
Industria auto are nevoie de un plan concret, cu jaloane clare până în 2030, pentru reducerea preţului energiei, costurile ridicate propagându-se în întregul lanţ de furnizori şi......
Cel mai mare parc fotovoltaic din România, oficial în operare. Israelienii de la Nofar au inaugurat, dintr-un foc, parcurile Iepurești și Ghimpați, peste 300 MW
Cel mai mare parc fotovoltaic din România, oficial în operare. Israelienii de la Nofar au inaugurat, dintr-un foc, parcurile ...
Nofar Energy România a marcat astăzi, în cadrul unei ceremonii organizate la Iepurești, în județul Giurgiu, intrarea ...
Dosar penal la Inspecția Muncii, după imaginile incredibile cu șefii ITM din teritoriu ducând plocoane inspectorului general. DNA cercetează  fapte de dare și luare de mită-DOCUMENT
Dosar penal la Inspecția Muncii, după imaginile incredibile cu șefii ITM din teritoriu ducând plocoane inspectorului ...
Direcția Națională Anticorupție (DNA) s-a autosesizat după apariția în presă a unor imagini în care șefii ITM din ...
Ford Otosan deschide un parc fotovoltaic de 36,45 milioane de lei, la fabrica din Craiova
Ford Otosan deschide un parc fotovoltaic de 36,45 milioane de lei, la fabrica din Craiova
Ford Otosan România va investi 36,45 milioane de lei într-un parc fotovoltaic la fabrica din Craiova, cu o capacitate instalată ...