Vicepremier: În perioada următoare vom achiziţiona un milion de teste rapide pentru pacienţii simptomatici

Vicepremierul Raluca Turcan a declarat vineri, la Zalău, că autorităţile vor achiziţiona în perioada imediat următoare circa un milion de teste rapide pentru depistarea COVID-19, cu scopul de a scădea presiunea la nivelul unităţilor de primire urgenţă (UPU).
Economica.net - vin, 30 oct. 2020, 14:29
Vicepremier: În perioada următoare vom achiziţiona un milion de teste rapide pentru pacienţii simptomatici

„Pentru că se creează aglomerări la nivel de unităţi de primire urgenţă, am achiziţionat deja aproximativ 50.000 de teste rapide cu antigen, care sunt împărţite la spitalele din ţară, care să fie folosite pentru pacienţii simptomatici, atenţie, doar pentru pacienţii simptomatici, că acolo aceste teste sunt relevante, iar în perioada următoare urmează o achiziţie de aproximativ un milion de astfel de teste, deci în zilele următoare”, a declarat Raluca Turcan.

Vicepremierul a reamintit faptul că, în acelaşi timp, tot pentru degrevarea UPU şi evitarea aglomerărilor din aceste unităţi, s-a creat un parteneriat cu asociaţiile medicilor de familie, pentru ca pacienţii asimptomatici, constataţi pozitivi, să poată fi trataţi la domiciliu, pentru fiecare pacient tratat la domiciliu şi monitorizat de către medicii de familie existând o finanţare de 105 lei.

Raluca Turcan a subliniat faptul că prin cele două măsuri scade presiunea de pe UPU şi creşte monitorizarea la nivel de persoane identificate pozitiv cu noul coronavirus.

Te-ar mai putea interesa și
Turcia vrea dizolvarea Forţelor democratice siriene
Turcia vrea dizolvarea Forţelor democratice siriene
Turcia a afirmat miercuri că disoluţia Forţelor democratice siriene (SDF), conduse de kurzi, va reprezenta o etapă importantă pentru stabilizarea Siriei....
Drept la replică – Îmbuteliatorul apei minerale Bilbor a intrat în concordat preventiv
Drept la replică – Îmbuteliatorul apei minerale Bilbor a intrat în concordat preventiv
Aqua Bilbor S.R.L. solicită publicarea prezentului drept la replică în raport cu articolul publicat la data de 20.08.2026 ...
Creditarea în era FinTech: cum se împrumută românii astăzi
Creditarea în era FinTech: cum se împrumută românii astăzi
Piața serviciilor financiare din România parcurge o transformare structurală accelerată, marcată de convergența dintre ...
Hyundai își extinde masiv gama până în 2030: peste 100 de modele noi la nivel mondial
Hyundai își extinde masiv gama până în 2030: peste 100 de modele noi la nivel mondial
Hyundai Motor își propune să lanseze sau să actualizeze peste 100 de modele la nivel global până în 2030 și să-și ...