Traian Berbeceanu: Nu suntem în situaţia de a se lua măsuri de carantinare

Prefectul Capitalei, Traian Berbeceanu, a dat asigurări, luni, că Bucureştiul nu se află în situaţia în care autorităţile să decidă carantinarea în contextul pandemiei de COVID-19.
Economica.net - lun, 02 nov. 2020, 12:29
Traian Berbeceanu: Nu suntem în situaţia de a se lua măsuri de carantinare

„Când vom ajunge într-un astfel de scenariu, în mod categoric, vom discuta şi cu reprezentanţii structurilor de ordine şi siguranţă publică, cei care, în mod categoric şi evident, vor veni să ne ajute la o astfel de măsură, dar, repet, nu e nevoie să discutăm în acest moment despre un astfel de scenariu. Chiar dacă stârneşte interesul mass-media, nu suntem într-o astfel de situaţie. (…) Vreau să-i liniştim pe bucureşteni, să înţeleagă că nu suntem într-o astfel de situaţie, că apreciem că măsurile care sunt în vigoare şi pe care le-am prelungit prin hotărârea Comitetului Municipal pentru Situaţii de Urgenţă sunt suficiente, că aceste măsuri trebuie urmărite a fi respectate cu stricteţe şi în acea direcţie ne canalizăm eforturile”, a declarat Berbeceanu, după şedinţa Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă (CMBSU).

El a menţionat că, în cazul unei eventuale carantinări a unor străzi, Poliţia va lua măsurile necesare. „Au şi oameni, au şi logistică, au şi determinare”, a afirmat prefectul.

Întrebat de jurnalişti dacă s-a stabilit un prag al ratei de infectare cu SARS-CoV-2 de la care să se instituie carantina, Berbeceanu a reiterat că interesul Prefecturii Capitalei este să aplice măsurile în vigoare.

„Haideţi să nu privim la acest moment la astfel de scenarii. (…) Haideţi să privim la măsurile care sunt în vigoare, care urmează să fie menţinute pentru următoarea perioadă de două săptămâni şi să nu ne gândim la carantinare neapărat a unor zone sau a unor străzi. (…) Interesul şi al nostru (…) şi al bucureştenilor este să aplicăm măsurile care sunt în vigoare pentru a limita şi începe să avem scăderi atât la gradul de contaminare, cât şi ale numărului de persoane pe ATI”, a menţionat Traian Berbeceanu.

La rândul său, primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a spus că este o ipoteză carantinarea unor străzi. „Este o decizie eventuală, pe care eventual o să o luăm, în măsura datelor pe care eventual o să le avem. Este o ipoteză”, a afirmat Dan.

Te-ar mai putea interesa și
Premieră cu firma fondată de Ion Țiriac aprobată de Consiliul Concurenței. Campion Broker, preluat de Allianz Țiriac cu mari condiții și supraveghetor independent-CONFIRMARE
Premieră cu firma fondată de Ion Țiriac aprobată de Consiliul Concurenței. Campion Broker, preluat de Allianz Țiriac ...
Consiliul Concurenței a dat acordul final pentru preluarea Campion Broker, intermediar de asigurări de top 10, de către Allianz Țiriac, firmă fondată de Ion Țiriac și al doilea mare jucător......
Merz şi Zelenski afirmă că Rusia trebuie să oprească atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
Merz şi Zelenski afirmă că Rusia trebuie să oprească atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
Cancelarul german Friedrich Merz şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski au discutat luni la telefon şi au convenit ...
Managerul pentru Europa al Ahold Delhaize, care supervizează activitatea Mega Image și Profi, a fost numit în boardul grupului
Managerul pentru Europa al Ahold Delhaize, care supervizează activitatea Mega Image și Profi, a fost numit în boardul ...
Margaret Versteden-Van Duijn, australianca numită anterior pe poziția de Chief Executive Officer (CEO) al Ahold Delhaize ...
Ce s-a întâmplat pe piaţa românească de fuziuni şi achiziţii, în primele nouă luni din 2026 – Top tranzacţii
Ce s-a întâmplat pe piaţa românească de fuziuni şi achiziţii, în primele nouă luni din 2026 – Top tranzacţii
Piaţa românească de fuziuni şi achiziţii (M&A) a înregistrat, în primele nouă luni ale anului 2026, tranzacţii, ...