Ministerul Finanțelor își schimbă site-ul îmbătrânit. Oferă 175 de lei pe oră IT-iștilor tentați

Ministerul Finanțelor intenționează să achiziționeze servicii de suport pentru înlocuirea actualului site, neactualizat din 2010, cu unul modern și migrarea pe platforma tip portal JAVA - Liferay, conform unei scrisori de intenție publicată ieri. Noua interfață grafică a fost creată de Ascociația Code4Romania, iar pentru implementare, Ministerul oferă IT-iștilor interesați 175 de lei pe ora de lucru. Termenul maximum de depunere a ofertelor expiră mâine la miezul nopții.
Ionut Tudorica - mie, 04 nov. 2020, 12:21
Ministerul Finanțelor își schimbă site-ul îmbătrânit. Oferă 175 de lei pe oră IT-iștilor tentați

Valoarea estimată de către autoritatea contractantă pentru această achiziție este de 35.000,00 lei fără TVA, respectiv 41.650 lei cu TVA, reprezentând valoarea pentru 200 de ore de suport online pentru platforma Liferay la un tarif orar estimat de 175 lei fără TVA. Termenul limită de depunere a ofertelor este 05/11/2020 ora 23:59.

Potrivit caietului de sarcini, site-ul n-a mai fost actualizat din 2010. Actualul site este depășit și trebuie înlocuit deoarece nu facilitează accesul la informații de interes public printr-o interfață grafică ce respecta cerințele actuale. Urmează a fi implementat prototipul de sit web furnizat de Asociația Code4Romania, solicitat de MFP.

Editarea anumitor secțiuni din site necesită cunoștințe de specialitate IT, implicând astfel resursa umană specializată în domeniu, care este limitată în Minister. Noul site ar permite și celorlalți lucrători ai Ministerului să actualizeze date pe site, și diferite niveluri de acces la vizualizarea și editarea datelor. 

De asemenea site-ul web actual nu se adaptează în funcție de rezoluția și formatul dispozitivului utilizat de client, chestiune care ar urma să fie rezolvată pe noul site.

Ce au de făcut IT-iștii interesați

Caietul de sarcini spune că doritorii acestui contract ar trebui să facă implementarea aspectului vizual general in conformitate cu prototipul expus. Simplificarea procesului de publicare, astfel încât întregul conținut să poată fi editat de catre persoane nespecializate în domeniul IT.  Facilitarea accesului la informații de interes public printr-o nouă interfața grafică ce

respectă cerințele actuale. Posibilitatea de extindere a serviciilor informatice web prin functionalitățile puse la dispoziție de tehnologia tip portal — Liferay: crearea unor noi proiecte web, administrarea drepturilor de accesa a utilizatorilor. Și transferul de cunoștințe pentru minim 5 persoane din cadrul Ministerului.

Stabilirea planului de lucru pentru punerea în producție a proiectului web se va face cel târziu în data de 30 noiembrie 2020.

Este o ofertă de achiziție directă și cel mai mult contează cel mai mic preț.

ECONOMICA.NET a solicitat Ministerului Finanțelor o prezentare a noii grafici a saitului însă instituția a refuzat divulgarea ei.

Aici puteți vedea caietul de sarcini

Aici puteți vedea scrisoarea de intenție

Aici accesați formularul de ofertă financiară

Aici accesați formularul de ofertă tehnică

Te-ar mai putea interesa și
Grecia: O dronă turcească a pătruns până aproape de aeroportul din Alexandroupolis, avioane F-16 au intervenit
Grecia: O dronă turcească a pătruns până aproape de aeroportul din Alexandroupolis, avioane F-16 au intervenit
O dronă turcească a pătruns în spaţiul aerian al Greciei şi a survolat aeroportul din Alexandroupolis, necesitând intervenţia unei patrule de avioane de luptă F-16, au indicat vineri surse......
Avrămescu (ASF), despre piaţa de creştere: Este o decizie importantă; ajută companiile care au nevoie de capital
Avrămescu (ASF), despre piaţa de creştere: Este o decizie importantă; ajută companiile care au nevoie de capital
Aprobarea noului Cod al Bursei de Valori Bucureşti - Sistem Multilateral de Tranzacţionare şi înregistrarea pieţei de ...
Parchetul General: Peste 41.000 de dosare penale, soluţionate în luna iulie
Parchetul General: Peste 41.000 de dosare penale, soluţionate în luna iulie
Peste 41.000 de dosare penale au fost soluţionate de procurorii din ţară în luna iulie, fiind dispuse soluţii de trimitere ...
Aglomeraţia din Canalul Panama face ca unele nave să opteze pentru ocolirea prin Strâmtoarea Magellan
Aglomeraţia din Canalul Panama face ca unele nave să opteze pentru ocolirea prin Strâmtoarea Magellan
Aglomeraţia mare din Canalul Panama obligă unele nave care transportă gaze lichefiate să recurgă la călătorii neobişnuite, ...