Aproape două treimi dintre români nu ar cumpăra o locuinţă în următoarele şase luni – sondaj

Un român din şase (62%) nu şi-ar achiziţiona o locuinţă în următoarea jumătate de an, în timp ce aproape 10% îşi caută o a doua casă în afara oraşului în care trăiesc în prezent, arată un sondaj de specialitate, publicat miercuri.
Economica.net - mie, 04 nov. 2020, 14:01
Aproape două treimi dintre români nu ar cumpăra o locuinţă în următoarele şase luni - sondaj

Conform analizei Crosspoint Real Estate, dacă anul trecut românii credeau în proporţie de peste 63% că preţurile vor creşte, în 2020 doar 44% dintre ei mai cred că preţurile vor înregistra majorări.

Totodată, 44% dintre respondenţi consideră că preţurile locuinţelor vor creşte în următoarea perioadă, iar mai mult de jumătate (55%) şi-ar dori o curte, în timp ce peste 25% vor un spaţiu mai mare în locuinţele lor.

De asemenea, 62% dintre românii chestionaţi nu şi-ar achiziţiona o locuinţă în următoarele şase luni, în timp ce aproape 10% dintre aceştia îşi caută o a doua casă în afara oraşului în care trăiesc, iar peste 46% caută o zonă liniştită, indiferent de oraş.

În ceea ce priveşte viaţa de lucru, mediul sigur, cu spaţii mai mari, poate chiar birouri individuale, întâlnirile de la birou, dar şi mixul de lucru birou şi acasă, sunt cele mai importante lucruri pentru români, ulterior crizei sanitare. Astfel, sondajul Crosspoint Real Estate arată că nivelul de flexibilitate la locul de muncă a crescut, 46% dintre angajaţi lucrând flexibil, fie de acasă, fie combinând munca de acasă cu munca de la birou.

În plus, 54% dintre cei care au participat la studiu au afirmat că lucrează de la locul de muncă obişnuit.

Raportul de specialitate se bazează pe un sondaj efectuat în luna octombrie 2020, pe un eşantion de 900 de angajaţi din Bucureşti şi oraşe regionale.

Fondată în anul 2005, compania Crosspoint Real Estate oferă, atât servicii de tranzacţionare şi consultanţă pentru domeniul imobiliar, cât şi soluţii financiare necesare marilor investitori, pentru toate tipurile de proprietăţi: birouri, retail, industrial, terenuri, hoteluri şi rezidenţial.

Crosspoint Real Estate este asociatul internaţional Savills în România, una dintre cele mai mari companii de real estate la nivel mondial, înfiinţată în anul 1855, cu venituri de peste 1,93 miliarde de lire sterline generate în 2019. Anul trecut, compania a înregistrat o cifră de afaceri de 2,65 milioane de euro.

Te-ar mai putea interesa și
Antibiotice Iași raportează venituri în scădere în primele trei luni din an, dar anunță și că a accelerat în această perioadă  dezvoltarea internațională
Antibiotice Iași raportează venituri în scădere în primele trei luni din an, dar anunță și că a accelerat în această ...
Compania Antibiotice S.A. Iași raportează pentru primele trei luni din 2026 venituril totale realizate de 162 de milioane de lei, înregistrând o diminuare de 9,9% comparativ cu perioada similară......
Bucureștiul va avea un nou Compartiment de Primiri Urgențe pentru copii: peste 17.000 de părinți au strâns 543.500 de euro
Bucureștiul va avea un nou Compartiment de Primiri Urgențe pentru copii: peste 17.000 de părinți au strâns 543.500 de ...
Camera de gardă a spitalului Victor Gomoiu din București se va transforma în Compartiment Primiri Urgente: părinții ...
Bogdan Badea, CEO Hidroelectrica: Avem pregătiți pentru investiții 1,5 miliarde de lei în bugetul pe acest an. În 2025 am avut 800 de milioane de lei
Bogdan Badea, CEO Hidroelectrica: Avem pregătiți pentru investiții 1,5 miliarde de lei în bugetul pe acest an. În 2025 ...
Hidroelectrica a încheiat anul trecut cu investiţii record de aproape 800 de milioane de lei, iar în bugetul care urmează ...
Luis de Guindos, vicepreședinte BCE: Actualul şoc al aprovizionării cu energie riscă să majoreze şi mai mult inflaţia şi să reducă creşterea economic
Luis de Guindos, vicepreședinte BCE: Actualul şoc al aprovizionării cu energie riscă să majoreze şi mai mult inflaţia ...
Războiul din Iran continuă să testeze rezilienţa afacerilor şi creditorilor din UE, majorarea preţurilor energiei ducând ...