ING Group va face concedieri şi va închide unele sucursale după ce profitul nu s-a ridicat la înălţimea aşteptărilor

ING Groep NV, cel mai mare grup bancar din Olanda, a anunţat joi că va desfiinţa 1.000 de locuri de muncă şi va închide toate sucursalele din America Latină şi unele ţări din Asia, în încercarea de a-şi reduce costurile şi a accelera transformarea sa digitală, transmite Bloomberg.
Economica.net - J, 05 nov. 2020, 10:31
ING Group va face concedieri şi va închide unele sucursale după ce profitul nu s-a ridicat la înălţimea aşteptărilor

În paralel, ING a raportat un profit net de 788 milioane de euro în trimestrul al treilea, aproape jumătate faţă de rezultatul de 1,4 miliarde de euro raportat în trimestrul al treilea al anului trecut, şi sub estimările analiştilor care mizau pe un profit de 844 milioane de euro. În schimb, costurile ING au crescut până la 2,6 miliarde de euro.

„Pe segmentul wholesale banking, ne vom concentra şi mai mult pe clienţii noştri de bază precum şi pe simplificarea amprentei noastre geografice, ceea ce înseamnă mai puţin personal. Aceasta include închiderea sucursalelor din America de Sud şi unele ţări din Asia”, a declarat directorul general de la ING, Steven van Rijswijk.

Şeful ING a adăugat că pe segmentul de retail banking, vor fi reduse eforturile de standardizare a serviciilor de digital banking, ceea ce va avea un impact asupra unor ţări precum Franţa, Spania şi Cehia.

În ultimii ani, ING a fost una din băncile europene cu cea mai puternică creştere, dobândind milioane de clienţi graţie serviciilor online în perioada precedentului CEO, Ralph Hamers, care acum este la conducerea băncii elveţiene UBS Group AG. Însă chiar dacă a dobândit milioane de clienţi în ultimii ani, ING a avut dificultăţi în a deveni mai profitabilă în condiţiile în care nivelul redus al dobânzilor şi majorarea costurilor de conformare au afectat marjele de profit.

ING România este parte a ING Group, instituţie financiară internaţională globală, care oferă servicii bancare unui număr de peste 34 de milioane de clienţi individuali, companii sau instituţii din peste 40 de ţări. Înfiinţată în 1994, ING Bank România este în prezent o bancă universală, oferind produse şi servicii tuturor categoriilor de clienţi – companii mari şi mici, instituţii financiare, mici antreprenori şi persoane fizice.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri că nu are de ce să regrete că s-a întâlnit cu preşedinta Curţii Constituţionale, Simina Tănăsescu, la Senat, o instituţie publică în......
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România are nevoie de Guvern, starea de provizorat s-a lungit prea mult, a declarat, vineri, premierul interimar Ilie Bolojan, ...
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe Lars Klingbeil i-a cerut vineri preşedintelui american Donald Trump să pună capăt războiului ...
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
inisterul Energiei a efectuat, până pe 28 august 2026, plăţi către beneficiarii proiectelor finanţate prin Planul Naţional ...