Purtarea măştii de protecţie nu reduce nivelurile de oxigen – studiu

Masca de protecţie nu reduce cantitatea necesară de oxigen, confirmă un nou studiu ale cărui constatări contracarează un mit comun, conform căruia purtarea acestui accesoriu ar fi nesănătoasă, relatează joi UPI.
Economica.net - J, 05 nov. 2020, 13:24
Purtarea măştii de protecţie nu reduce nivelurile de oxigen - studiu

Afirmaţiile potrivit cărora măştile reduc aportul de oxigen, provoacă „intoxicaţie” cu dioxid de carbon sau slăbesc sistemul imunitar au câştigat teren, alimentate parţial de informaţiile care circulă pe reţelele sociale. În acelaşi timp, autorităţile sanitare – inclusiv Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi American Lung Association – au emis informaţii care demistifică aceste mituri. Cu toate acestea, astfel de afirmaţii persistă.

De aceea, cercetătorii de la Universitatea McMaster din Canada şi-au propus să testeze afirmaţiile. Ei au oferit unui număr de douăzeci şi cinci de adulţi – cu vârsta medie de 76,5 ani – oximetre portabile pentru a-şi măsura nivelul de oxigen din sânge în timp ce purtau mască de protecţie, precum şi înainte şi după.

Cercetătorii nu au identificat semne de hipoxie, sau reducerea oxigenului din sânge.

„Acest lucru susţine ceea ce cunoşteam deja”, a declarat doctor Aaron Glatt, specialist în boli infecţioase care nu a fost implicat în studiu. „Nu există o reducere a oxigenului ca urmare a purtării unei măşti”, a adăugat el.

Unele persoane se pot simţi inconfortabil purtând o mască, a menţionat Glatt, purtător de cuvânt în cadrul Societăţii pentru Boli Infecţioase din America. Însă, aceasta nu este o scuză pentru a nu face acest lucru, a spus el. „Eu privesc măştile ca pe centurile de siguranţă”, a spus Glatt. „Nu sunt neapărat confortabile, dar protejează”, a precizat specialistul.

Pentru acest studiu, echipa condusă de doctor Noel Chan a oferit fiecărui participant măşti de protecţie, de unică folosinţă, în trei straturi, non-medicale.

Voluntarii le-au purtat în timpul activităţilor zilnice de rutină sau în repaus şi au utilizat pulsioximetrul pentru a-şi monitoriza nivelul de oxigen timp de o oră înainte de a purta masca, în timp ce o purtau o oră şi o oră după aceea.

Nu au existat reduceri ale saturaţiei de oxigen din sânge. În medie, saturaţia de oxigen a fost de 96,1% înainte ca participanţii să poarte masca, şi apoi uşor mai ridicată în timp ce purtau masca şi ulterior – 96,5%, respectiv, 96,3%.

Constatările au fost publicate online în Journal of the American Medical Association.

„Studiul nostru nu susţine afirmaţiile conform cărora măştile sunt periculoase”, a spus Chan.

Chan a admis că acest studiu a fost unul restrâns şi a avut limitări. De exemplu, au fost excluse persoanele cu afecţiuni cardiace sau pulmonare, care le-ar putea provoca probleme de respiraţie chiar şi în repaus. Cercetarea s-a concentrat însă asupra adulţilor mai în vârstă, care probabil ar fi mai vulnerabili la orice scădere a nivelului de oxigen în urma purtării măştii, a notat Chan. Cu toate acestea, nu au apărut probleme.

„Acesta este doar un studiu restrâns”, a spus Chan, „dar sper că va oferi oamenilor o oarecare garanţie”.

O întrebare pe care oamenii şi-o pun adesea este dacă pot face exerciţii cu o mască. În acest studiu, participanţii nu au realizat exerciţii, deci nu este clar dacă acest lucru ar fi cauzat o scădere a nivelului de oxigen. Glatt a declarat că oamenii pot renunţa la mască dacă ies afară la plimbare sau să alerge şi nimeni altcineva nu se află în apropiere. „Dacă veţi întâlni alţi oameni, purtaţi totuşi o mască”, a spus el.

Centrele pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC) din Statele Unite recomandă majorităţii oamenilor să poarte mască atunci când sunt în public – una care are cel puţin două straturi de ţesătură şi este fixată peste gură şi nas. Excepţie fac copiii cu vârsta sub 2 ani şi persoanele cu afecţiuni medicale care îngreunează respiraţia, notează UPI.

Chan a indicat că oamenii ar trebui să discute cu medicul lor dacă au întrebări cu privire la orice aspecte referitoare la starea personală de sănătate şi la siguranţa purtării măştii de protecţie.

Te-ar mai putea interesa și
Creștere spectaculoasă pentru Glovo România. Afacerile au trecut de 710 milioane de lei, iar profitul s-a dublat
Creștere spectaculoasă pentru Glovo România. Afacerile au trecut de 710 milioane de lei, iar profitul s-a dublat
Glovo România a închis pentru anul trecut o cifră de afaceri de 712,23 de milioane de lei, o creștere de 38% față de anul 2024, potrivit datelor financiare raportate la Ministerul de Finanțe....
Dr. Max are afaceri record de peste 12 miliarde de lei şi peste 5.800 de angajaţi în 2025 – cel mai mare număr de la intrarea în România, în 2017
Dr. Max are afaceri record de peste 12 miliarde de lei şi peste 5.800 de angajaţi în 2025 – cel mai mare număr de la ...
Dr. Max a depăşit pragul de 12 miliarde de lei cifră de afaceri netă în anul 2025, al doilea an în care compania funcţionează ...
Rheinmetall, compania germană care va livra României echipamente militare de 5,7 miliarde de euro, își vinde divizia auto
Rheinmetall, compania germană care va livra României echipamente militare de 5,7 miliarde de euro, își vinde divizia ...
Concernul german Rheinmetall își vinde divizia auto, denumită Power Systems, către fondul de investiții Aequita. Tranzacția ...
Putin îndeamnă Germania să ia o decizie privind reluarea livrărilor de gaze naturale prin conducta Nord Stream
Putin îndeamnă Germania să ia o decizie privind reluarea livrărilor de gaze naturale prin conducta Nord Stream
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că Rusia este pregătită să reia livrările de gaze către Germania prin ...