„Lockdown”, desemnat cuvântul anului 2020 de dicţionarul Collins

În timp ce guvernele lumii şi-au petrecut cea mai mare parte din 2020 încercând să controleze pandemia de coronavirus, dicţionarul Collins a anunţat că "lockdown" a fost desemnat cuvântul anului, relatează marţi agenţia DPA.
Economica.net - mar, 10 nov. 2020, 08:41

Potrivit Collins, cuvântul pe care îl defineşte drept „impunerea unor restricţii stricte privind călătoriile, interacţiunea socială şi accesul la spaţiile publice” a fost ales pentru că reprezintă o „experienţă unificatoare pentru miliarde de oameni din întreaga lume”.

Şase din zece cuvinte selectate pe lista scurtă au fost asociate pandemiei, printre acestea numărându-se „coronavirus”, „autoizolare” şi „distanţare socială”.

La nivel mondial au fost înregistrate peste 50,2 milioane de cazuri de infectare cu noul coronavirus şi peste 1,2 milioane de decese asociate COVID-19, conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).

Collins a precizat că a înregistrat peste 250.000 de utilizări ale cuvântului „lockdown” în 2020, prin comparaţie cu doar 4.000 în anul precedent.

Printre cuvintele incluse pe lista scurtă s-a numărat şi „TikToker”, pe care Collins îl defineşte drept „o persoană care distribuie sau apare în mod regulat în înregistrări video pe TikTok”, o aplicaţie de partajare video.

Cuvântul „BLM”, prescurtarea „Black Lives Matter”, a figurat, de asemenea, pe lista scurtă, notează DPA. Collins îl defineşte drept „o mişcare care face militează împotriva violenţei şi opresiunii rasiale”. BLM a început sub forma unei mişcări online declanşate de uciderea adolescentului neînarmat afro-american Trayvon Martin, în 2012, în Statele Unite. AGERPRES/(AS – autor: Dana Purgaru, editor: Ana Bîgu)

Te-ar mai putea interesa și
Polonezii de la Symfonia Group, activi și în România, intră pe piața austriacă a software-ului pentru consultanță fiscală prin achiziția dvo Software
Polonezii de la Symfonia Group, activi și în România, intră pe piața austriacă a software-ului pentru consultanță ...
Symfonia Group, companie de software din Europa Centrală cu peste 30 de ani de experiență și peste 55.000 de clienți, dintre care 6.700 de firme de consultanță fiscală, prezentă în România......
Banca Transilvania şi Endeavor Romania continuă în Grecia programul Beyond Borders, de susținere a dezvoltării externe a companiilor românești
Banca Transilvania şi Endeavor Romania continuă în Grecia programul Beyond Borders, de susținere a dezvoltării externe ...
Banca Transilvania şi Endeavor Romania organizează, în perioada 12-14 octombrie, la Atena, cea de-a doua etapă a programului ...
Una dintre cele mai înalte clădiri de locuințe din România: One United Properties investește 130 de milioane de euro într-un turn de peste 100 de metri în Capitală
Una dintre cele mai înalte clădiri de locuințe din România: One United Properties investește 130 de milioane de euro ...
One United Properties a mai cumpărat un teren în zona Floreasca din Capotală, unde vrea să construiască un turn înalt ...
Comisia Europeană: Noul pod rutier peste Tisa dintre România și Ucraina va spori semnificativ capacitatea de trecere a frontierei și rezilienţa regiunii
Comisia Europeană: Noul pod rutier peste Tisa dintre România și Ucraina va spori semnificativ capacitatea de trecere a ...
Noul pod rutier peste Tisa, care leagă judeţul Maramureş, din nord-vestul României, de regiunea Transcarpatia din Ucraina, ...