Lucrările la stadioanele Steaua şi Arcul de Triumf – finalizate. Rapid – terminat în primăvara anului viitor – Ministrul Lucrărilor Publice

Stadioanele Steaua şi Arcul de Triumf sunt finalizate, urmează să fie recepţionate în cel mai scurt timp, iar lucrările la stadionul Rapid sunt executate în proporţie de aproximativ 60% şi vor fi încheiate în luna mai a anului viitor, a declarat, marţi, ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, Ion Ştefan.
Economica.net - mar, 10 nov. 2020, 13:38
Lucrările la stadioanele Steaua şi Arcul de Triumf - finalizate. Rapid - terminat în primăvara anului viitor - Ministrul Lucrărilor Publice

„Ghencea – realizat 98%, Arcul de Triumf – 98%, începem procedura de predare-primire, putem spune cu toată gura că am recuperat din timpul pierdut şi am finalizat aceste stadioane. În ceea ce priveşte stadionul Rapid, cred că în primăvară va fi gata. Stadionul Rapid are un stadiu fizic astăzi de aproximativ 60%, va fi finalizat în luna mai a anului viitor”, a precizat Ştefan la o conferinţă de presă.

Potrivit ministrului, costul total pentru stadionul Steaua se ridică la 64 de milioane de euro, iar pentru Arcul de Triumf – la aproximativ 34 de milioane de euro.

Te-ar mai putea interesa și
RECORD. Crește numărul pensionarilor privați, crește și pensia Pilon 2: Peste 100.000 de români au încasat suplimentar pensia de stat pe încă trei ani
RECORD. Crește numărul pensionarilor privați, crește și pensia Pilon 2: Peste 100.000 de români au încasat suplimentar ...
Peste 100.000 de români au încasat o pensie privată medie echivalentă cu pensia minimă de stat pe trei ani, începând cu 2025. așa cum era firesc, având în vedere că sistemul se......
Premieră a ultimilor ani. Am depășit Franța la producția de porumb într-un an în care Europa a recoltat cele mai mici cantități din 1995 încoace
Premieră a ultimilor ani. Am depășit Franța la producția de porumb într-un an în care Europa a recoltat cele mai mici ...
Europa va produce anul acesta cea mai mică cantitate de porumb din 1994/1995 încoace, când blocul comunitar avea mai puține ...
Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, pregătesc o nouă investiție în Bacău. Vor să construiască un campus educațional și internat cu șase etaje
Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, pregătesc o nouă investiție în Bacău. Vor să construiască un campus educațional ...
Adrian și Dragos Pavăl, proprietarii Dedeman, pregătesc o nouă investiție în orașul Bacău.
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere ...