Amenzile aplicate de Consiliul Concurenţei nu pot fi reduse de prevederile altor legi, potrivit ICCJ

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a decis că toate firmele sancţionate pentru fapte anticoncurenţiale, în baza Legii Concurenţei, nu beneficiază de reducerile majore prevăzute de Legea privind măsuri de eficientizare a achitării amenzilor contravenţionale (nr. 203/2018), potrivit unui comunicat al Consiliului Concurenţei, remis, miercuri, AGERPRES.
Economica.net - mie, 11 nov. 2020, 10:00
Amenzile aplicate de Consiliul Concurenţei nu pot fi reduse de prevederile altor legi, potrivit ICCJ

Conform legii privind măsuri de eficientizare a achitării amenzilor contravenţionale, se „poate achita jumătate din minimul amenzii prevăzute de lege şi în acele situaţii în care actul normativ de stabilire a contravenţiilor nu prevedea expres această posibilitate”.

În acelaşi timp, Legea Concurenţei (21/1996) prevede că amenda minimă, care poate fi aplicată pentru o faptă anticoncurenţială este de 0,5% din cifra de afaceri.

„Dacă s-ar aplica această regulă, de a achita jumătate din minim, am ajunge în situaţia în care o companie care a fost sancţionată cu 10% din cifra de afaceri pentru o încălcare gravă a legii, cum este participarea la un cartel sau abuzul de poziţie dominantă, ar plăti o amendă de 0,25%, deci de 40 de ori mai mică. În acest fel, activitatea noastră de sancţionare şi corectare a comportamentului ilicit ar fi total ineficientă şi golită de conţinut, încălcându-se legislaţia europeană în domeniu pe care avem obligaţia de a o respecta în calitate de stat membru”, a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, citat în comunicat.

Ca urmare, Consiliul Concurenţei a solicitat ICCJ să stabilească dacă această prevedere se aplică şi în situaţia sancţiunilor date de autoritate, de exemplu în cazul companiei Happy Tour, care a fost amendată cu 111.506 euro pentru coordonarea comportamentului pe piaţa comercializării produselor turistice.

Judecătorii ICCJ au hotărât că dispoziţiile privind achitarea a jumătate din amenda minimă, prevăzute de Legea privind măsuri de eficientizare a achitării amenzilor contravenţionale, nu sunt aplicabile în ceea ce priveşte sancţiunile contravenţionale aplicate prin decizii ale Consiliului Concurenţei.

Hotărârea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este obligatorie şi se aplică tuturor cazurilor.

Te-ar mai putea interesa și
Adrian Codîrlaşu (CFA), despre deprecierea leului: E posibil ca anumiţi investitori străini să fi vândut din obligaţiunile în lei deținute şi să schimbe acei lei în valută ca să îi retragă
Adrian Codîrlaşu (CFA), despre deprecierea leului: E posibil ca anumiţi investitori străini să fi vândut din obligaţiunile ...
Este posibil ca anumiţi investitori străini să fi vândut din obligaţiunile deţinute în lei pentru a se retrage de pe piaţa din România, iar aceasta să fi dus la deprecierea cursului, a......
Noi avarii în sistemul energetic. Mâine, România are al doilea cel mai mare preț spot al energiei din Europa
Noi avarii în sistemul energetic. Mâine, România are al doilea cel mai mare preț spot al energiei din Europa
Reactoarele nucleare lipsă, producție hidro și eoliană puțină, opriri ale unor grupuri pe cărbune ca urmare a unor ...
PPC a finalizat dlucrările de modernizare la stația electrică Filaret din București, proiect în care a investit aproape 79 de milioane de lei (FOTO)
PPC a finalizat dlucrările de modernizare la stația electrică Filaret din București, proiect în care a investit aproape ...
Compania Rețele Electrice România, parte a grupului PPC, anunță că a finalizat lucrările de modernizare a stației ...
Cris-Tim Family Holding pregăteşte investiţii record şi ţinteşte vânzări anuale de 1,2 miliarde de lei, în creștere față de estimările inițiale. Profitul net a crescut cu aproximativ 34% în primul semestru al anului
Cris-Tim Family Holding pregăteşte investiţii record şi ţinteşte vânzări anuale de 1,2 miliarde de lei, în creștere ...
Cris-Tim Family Holding, unul dintre cei mai mari jucători din industria alimentară, și-a ajustat în creștere estimările ...