Klaus Iohannis a promulgat legea: TVA de 5% pentru locuinţele până în 120 mp

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea care modifică plafonul pentru aplicarea cotei reduse de TVA de 5% asupra bazei de impozitare pentru livrarea de locuinţe care au o suprafaţă utilă de maximum 120 de metri pătraţi.
Economica.net - vin, 13 nov. 2020, 13:08
Klaus Iohannis a promulgat legea: TVA de 5% pentru locuinţele până în 120 mp

Potrivit legii pentru modificarea art. 291 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, plafonul în acest caz se modifică de la 450.000 lei la 140.000 euro.

Astfel, conform textului, cota redusă de 5% se aplică asupra bazei de impozitare pentru livrarea locuinţelor ca parte a politicii sociale, inclusiv a terenului pe care sunt construite. Terenul pe care este construită locuinţa include şi amprenta la sol a acesteia.

Prin locuinţă livrată ca parte a politicii sociale se înţelege: livrarea de locuinţe care au o suprafaţă utilă de maximum 120 metri pătraţi, exclusiv anexele gospodăreşti, a căror valoare, inclusiv a terenului pe care sunt construite, nu depăşeşte suma de 140.000 euro, echivalent lei, exclusiv taxa pe valoarea adăugată, achiziţionate de persoane fizice. Suprafaţa utilă a locuinţei este cea definită prin Legea locuinţei nr. 114/1996. Anexele gospodăreşti sunt cele definite prin Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii. Cota redusă se aplică numai în cazul locuinţelor care în momentul vânzării pot fi locuite ca atare.

Prevederile acestei legi intră în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2021.

Te-ar mai putea interesa și
Bursa de la Bucureşti a câştigat peste 15 miliarde de lei la capitalizare în această săptămână
Bursa de la Bucureşti a câştigat peste 15 miliarde de lei la capitalizare în această săptămână
Bursa de Valori Bucureşti a câştigat peste 15,57 miliarde de lei la capitalizare în această săptămână, în creştere cu 2,8% faţă de săptămâna anterioară, în timp ce valoarea......
Kuomintang, principalul partid de opoziţie din Taiwan, numeşte măsurile luate de Beijing pentru insulă un „cadou”
Kuomintang, principalul partid de opoziţie din Taiwan, numeşte măsurile luate de Beijing pentru insulă un „cadou”
Kuomintang (KMT), principalul partid de opoziţie din Taiwan, a salutat duminică pachetul de măsuri anunţat de China pentru ...
Atacurile de tip ransomware, la nivel global, au crescut cu 50%, de la un an la altul
Atacurile de tip ransomware, la nivel global, au crescut cu 50%, de la un an la altul
Grupările de ransomware devin tot mai perseverente, iar atacurile au atins niveluri-record, iar atacurile din această categorie ...
Beijingul anunţă măsuri de consolidare a legăturilor cu Taipeiul după vizita liderei opoziţiei din Taiwan
Beijingul anunţă măsuri de consolidare a legăturilor cu Taipeiul după vizita liderei opoziţiei din Taiwan
China a anunţat duminică un pachet de măsuri şi propuneri pentru consolidarea legăturilor cu Taiwanul, inclusiv reluarea ...