Proiect adoptat: Dobânda la dobândă pe perioada amânării ratelor – eliminată

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, marţi, un amendament la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 168/2020, potrivit căruia pe perioada amânării ratelor nu se capitalizează dobânda.
Economica.net - mar, 24 nov. 2020, 13:50
Proiect adoptat: Dobânda la dobândă pe perioada amânării ratelor - eliminată

OUG 168/2020 se referă la reglementări privitoare la măsurile luate în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, printre care şi amânarea ratelor la credite pentru cetăţeni.

„Dobânda datorată de debitori, precum şi comisioanele aferente corespunzătoare sumelor scadente a căror plată a fost suspendată nu se capitalizează la soldul creditului existent, la finalul perioadei de suspendare”, se arată în amendamentul adoptat de deputaţi, amendament care a fost iniţiat de senatorul PSD Daniel Zamfir.

Ordonanţa mai arată că, „pentru a beneficia de suspendarea rambursării ratelor, dobânzilor şi comisioanelor, debitorii trimit creditorilor o solicitare în acest sens, în format letric sau prin poşta electronică, la datele de contact precizate în contractul de credit sau printr-un alt canal de comunicare la distanţă oferit de creditor, cel mai târziu până la 15 iunie 2020”.

Senatorul Daniel Zamfir a declarat, la Palatul Parlamentului, că prin adoptarea acestui proiect „a fost îndreptată încă o nedreptate” făcută de Guvern.

„Colegii mei din PSD de la Camera Deputaţilor au mai îndreptat încă o nedreptate pe care o face Guvernul Orban în această perioadă. Să te lauzi că vii în sprijinul oamenilor ajutându-i să-şi amâne ratele la bănci şi IFN-uri, dar, în acelaşi timp, să le percepi dobândă la dobândă pentru perioada amânării nu e doar un cinism, este până la urmă politica acestui Guvern care pune toată povara crizei economice pe spinarea oamenilor şi a companiilor româneşti, favorizând în mod vădit sistemul financiar bancar. Astăzi s-a eliminat, printr-un amendament pe care l-am depus, dobânda la dobândă, aşadar oamenii vor fi scutiţi de această mizerie de a plăti dobândă la dobândă pe perioada amânării ratelor şi astfel le va fi uşurată povara plăţii ratelor în continuare”, a spus Zamfir.

Proiectul a fost adoptat şi de Senat, iar Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz.

Te-ar mai putea interesa și
FOTO Cine îi va lua locul lui Jensen Huang la conducerea Nvidia. Financial Times: Sunt deja discuții cu Rene Haas
FOTO Cine îi va lua locul lui Jensen Huang la conducerea Nvidia. Financial Times: Sunt deja discuții cu Rene Haas
oard-ul Nvidia face demersuri pentru a găsi un potenţial succesor al lui Jensen Huang şi l-a abordat pe şeful Arm Holdings, Rene Haas, a anunţat vineri Financial Times (FT), citând surse care......
Când va fi repornită Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă, amânată din nou
Când va fi repornită Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă, amânată din nou
Nou grafic de repornire a Unității 1 a centralei nucleare de la Cernavodă: sincronizarea cu sistemul energetic național ...
SUA au confiscat criptomonede de 1,2 miliarde de dolari, furate de la Binance de hackeri nord-coreeni
SUA au confiscat criptomonede de 1,2 miliarde de dolari, furate de la Binance de hackeri nord-coreeni
Autorităţile americane au confiscat sau au obţinut blocarea unor criptomonede în valoare de peste 1,2 miliarde de dolari, ...
Președintele Nicușor Dan, despre negocierile de pace pentru Ucraina: Am stabilit de principiu să fim parte
Președintele Nicușor Dan, despre negocierile de pace pentru Ucraina: Am stabilit de principiu să fim parte
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat la finalul Consiliului European informal care a avut loc la Dublin, în Irlanda, că ...