Legea drepturilor de autor se va schimba. Ministerul Culturii va forma un grup de lucru pentru schimbări şi completări la legea 8/1996

Ministerul Culturii a anunţat miercuri, printr-o informare de presă, că va forma un grup de lucru pentru modificarea şi completarea Legii 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, ca urmare a sesizărilor primite din partea operatorilor culturali şi a artiştilor plastici cu privire la metodologia de taxare a operelor expuse public, propusă de organismul de gestiune colectivă VISARTA, scrie Agerpres.
Economica.net - mie, 25 nov. 2020, 07:32
Legea drepturilor de autor se va schimba. Ministerul Culturii va forma un grup de lucru pentru schimbări şi completări la legea 8/1996

Potrivit sursei citate, cadrul actual legal limitează posibilităţile pe care atât Ministerul Culturii, cât şi Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDA) le au pentru elaborarea metodologiei organismelor de gestiune colectivă privind domeniile de activitate reglementate prin Legea 8/1996.

„În spiritul transparenţei pe care am promovat-o încă de la preluarea acestui mandat, săptămâna viitoare voi anunţa componenţa grupului de lucru privind modificarea şi completarea Legii 8/1996. Va fi o muncă în echipă cu specialişti din toate sectoarele culturale pentru a veni cu cele mai bune soluţii, durabile, astfel încât, drepturile tuturor artiştilor să fie apărate fără a lăsa loc interpretărilor sau portiţelor către abuzuri. Nu putem accepta acţiuni de tip monopol care sunt în dezavantajul artiştilor”, a declarat ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu.

Ministerul Culturii a precizat că nu are niciun fel de atribuţii cu privire la decizia de constituire a comisiei de negociere şi a metodologiei privitoare la organismele de gestiune şi susţine că îmbunătăţirea sistemului de gestiune a drepturilor de autor şi a drepturilor conexe şi prevenirea unor abuzuri se poate realiza doar prin modificarea Legii 8/1996.

„ORDA, conform aArt. 163 din Legea 8/1996, are obligaţia ca, în termen de 15 zile de la primirea cererii de iniţiere a procedurilor de negociere de către organismele de gestiune colectivă, utilizatorii sau structurile asociative ale utilizatorilor prevăzuţi la art. 163, alin. (3) lit. b) şi c), să elaboreze ordinul de constituire a comisiei de negociere; ORDA nu este parte în negocieri şi nu poate interveni în negocierea dintre organismele de gestiune colectivă şi utilizatori”, a explicat ministerul.

Te-ar mai putea interesa și
FOTO Cine îi va lua locul lui Jensen Huang la conducerea Nvidia. Financial Times: Sunt deja discuții cu Rene Haas
FOTO Cine îi va lua locul lui Jensen Huang la conducerea Nvidia. Financial Times: Sunt deja discuții cu Rene Haas
oard-ul Nvidia face demersuri pentru a găsi un potenţial succesor al lui Jensen Huang şi l-a abordat pe şeful Arm Holdings, Rene Haas, a anunţat vineri Financial Times (FT), citând surse care......
Când va fi repornită Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă, amânată din nou
Când va fi repornită Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă, amânată din nou
Nou grafic de repornire a Unității 1 a centralei nucleare de la Cernavodă: sincronizarea cu sistemul energetic național ...
SUA au confiscat criptomonede de 1,2 miliarde de dolari, furate de la Binance de hackeri nord-coreeni
SUA au confiscat criptomonede de 1,2 miliarde de dolari, furate de la Binance de hackeri nord-coreeni
Autorităţile americane au confiscat sau au obţinut blocarea unor criptomonede în valoare de peste 1,2 miliarde de dolari, ...
Președintele Nicușor Dan, despre negocierile de pace pentru Ucraina: Am stabilit de principiu să fim parte
Președintele Nicușor Dan, despre negocierile de pace pentru Ucraina: Am stabilit de principiu să fim parte
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat la finalul Consiliului European informal care a avut loc la Dublin, în Irlanda, că ...