Peste jumătate dintre IMM-urile din România mai au fonduri pentru maximum două luni – Barometru

Aproape şase din zece IMM-uri din România (58%) mai au fonduri disponibile numai pentru 1-2 luni, în timp ce 22% estimează că banii din firmă le ajung pentru două, până la patru luni, potrivit noului barometru privind starea economiei realizat de Sierra Quadrant & Frames, publicate miercuri.
Economica.net - mie, 25 nov. 2020, 07:38
Peste jumătate dintre IMM-urile din România mai au fonduri pentru maximum două luni - Barometru

„Al doilea val al pandemiei de Covid şi noile restricţii impuse de autorităţi au afectat şi mai puternic economia românească, în principal sectorul IMM-urilor, acolo unde problemele financiare s-au acutizat. 58% dintre reprezentanţii companiilor, chestionate într-un nou barometru Sierra Quadrant, afirmă că mai au fonduri disponibile numai pentru 1-2 luni. Luna noiembrie a adus, din păcate, o accentuare a problemelor din economia românească, pe fondul dificultăţilor generate de pandemie. Scăderea vânzărilor, accentuarea blocajului financiar şi, în general, contracţia la nivel de business şi consum au influenţat în mod semnificativ finanţele companiilor, mai ales a celor mici şi mijlocii”, arată concluziile noului barometru Sierra Quadrant & Frames, parte a programului de monitorizare a stării economiei dezvoltat de compania de administrare a afacerilor.

Întrebaţi despre situaţia disponibilului financiar din prezent, 58% dintre respondenţi au indicat că au fonduri disponibile pentru 1-2 luni. 22% estimează că banii din firmă le ajung pentru 2-4 luni, 8% nu dispun de lichidităţi şi numai 12% au la dispoziţie finanţare pentru un termen mai mare de patru luni.

În acest context, cei mai mulţi dintre cei chestionaţi au declarat că au ajuns în această situaţie ca urmare a scăderii vânzărilor (61%), accentuării blocajului financiar (14%), reducerii creditului furnizor (12%) şi accesului limitat la finanţarea bancară (8%). Totodată, 5% dintre manageri au indicat alte cauze.

Potrivit sursei citate, 21% din totalul oamenilor de afaceri intervievaţi au afirmat că au apelat la procedura de amânare a plăţii taxelor la stat, dar cei mai mulţi (41%) au redus costurile logistice (renegocierea chiriilor pentru spaţii de lucru, transport, reducerea facturilor la utilităţi, funcţionarea birourilor etc.), în timp ce 27% şi-au schimbat politica de preţ, iar 9% au recurs la optimizarea schemelor de personal. Doar 2% au menţionat alte soluţii.

Întrebaţi ce vor face dacă vor ajunge la fundul sacului, un număr semnificativ de investitori (43%) au menţionat concordatul preventiv drept soluţie pentru menţinerea pe linia de plutire a companiei, 23% ar intra în insolvenţă, iar restul au menţionat alte soluţii, precum finanţarea din resurse proprii sau falimentul direct al afacerii.

„De la precedenta ediţie a barometrului Sierra Quadrant, din datele analizate reiese că tot mai mulţi manageri au realizat faptul că, fără o restructurare a companiei, este puţin probabil ca business-ul să supravieţuiască în 2021, dincolo de încheierea sau nu a pandemiei de Covid. Faţă de precedenta consultare, managerii par mai focusaţi pe digitalizarea activităţilor companiilor, menţionată de 26% dintre respondenţi (12% la precedentul sondaj), pe reconfigurarea liniilor de credit furnizor (41% faţă de 29%) şi pe reconfigurarea ofertelor (31%). Alte măsuri avute în vedere în 2021 vizează continuarea scăderii cheltuielilor de funcţionare (17%), reduceri de personal (11%) şi alte măsuri (8%)”, se menţionează în Barometru.

Referitor la provocările anului 2021, cei mai mulţi respondenţi s-au arătat îngrijoraţi de efectele pandemiei (63%), 21% au indicat provocările de ordin fiscal (taxe, impozite) şi 11% au menţionat fluctuaţia cursului euro. De asemenea, pe lista provocărilor se mai află: accentuarea blocajului financiar, situaţia de pe scena politică şi problemele din piaţa forţei de muncă.

„Deblocarea banilor din active non-core business, precum terenuri, depozite, spaţii comerciale, autovehicule sau echipamente pentru funcţii secundare, evitarea cheltuielilor care nu ţin de esenţa business-ului alături de analiza performanţei clienţilor, de la cei rău-platnici la cei neprofitabili, trebuie să fie, de asemenea, în focusul managerilor, indiferent de domeniul de activitate. În privinţa resurselor umane, experţii în reorganizarea companiilor spun că este esenţială dezvoltarea unei politici de securizare a angajaţilor şi colaboratorilor experimentaţi, a celor care aduc valoare business-ului, în condiţiile în care tot mai multe firme vor ieşi la ‘vânătoare” de talente, pe fondul relansării activităţii”, explică realizatorii cercetării de specialitate.

Barometrul privind starea economiei, efectuat de compania de consultanţă Frames şi Sierra Quadrant, a fost realizat în perioada 10 – 15 noiembrie 2020, prin chestionare online, telefonic şi email, pe un eşantion reprezentativ de 300 de firme din diverse domenii de activitate, de la comerţ, la servicii financiare, agricultură, energie, confecţii, IT etc.

La cercetare au răspuns, în total, 1.232 de persoane, iar profilul respondenţilor a fost reprezentat de către antreprenori, manageri de companii, middle şi top management, cu studii superioare, 58% bărbaţi şi 42% femei, cu o vârstă medie de 45 de ani.

Te-ar mai putea interesa și
ANIS: Piața IT&C din România a atins pragul de 20 miliarde de euro, în 2022
ANIS: Piața IT&C din România a atins pragul de 20 miliarde de euro, în 2022
Industria de IT și Comunicații a atins pragul de 20 de miliarde de euro ca cifră de afaceri în 2022, arată cel mai recent studiul al Asociației Patronale a Industriei de Software și Servicii......
Ciucă: Perspectiva PNL e de a avea candidat propriu
Ciucă: Perspectiva PNL e de a avea candidat propriu
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, miercuri, că partidul susţine menţinerea datelor pentru alegerile prezidenţiale ...
Listare Premier Energy – Şeful companiei spune că România poate deveni un hub energetic. „Este important să fim pe BVB”
Listare Premier Energy – Şeful companiei spune că România poate deveni un hub energetic. „Este important să ...
România poate deveni un hub energetic, aşa că pentru noi este important să fim pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB) şi ...
Ryanair a obținut anularea ajutorului de restructurare de 321 de milioane de euro acordat companiei germane Condor
Ryanair a obținut anularea ajutorului de restructurare de 321 de milioane de euro acordat companiei germane Condor
Tribunalul Uniunii Europene anulează decizia Comisiei Europene care a aprobat ajutorul de restructurare pentru compania ...