A murit Maradona

Diego Armando Maradona a a încetat din viaţă miercuri, la vârsta de 60 de ani, în urma unui stop cardiac, în locuinţa sa din Buenos Aires, a anunţat agentul şi prietenul său, Matias Morla, potrivit EFE.
Economica.net - mie, 25 nov. 2020, 16:05
A murit Maradona

„A murit Diego”, a declarat, pentru EFE, Sebastian Sanchi, purtătorul de cuvânt al celui care a fost marele artizan al câştigării Cupei Mondiale 1986 de către Argentina.

În jurul orei locale 13:00 (16:00 GMT) unele media locale au informat că Maradona a suferit un stop cardiac la domiciliul său din provincia de Buenos Aires şi că cel puţin patru ambulanţe se îndreaptă spre locuinţa sa.

Decesul a fost anunţat puţin mai târziu de canalul Todo Noticias, care a asigurat că a vorbit cu Matias Morla, agentul şi prietenul lui Maradona.

Fostul mijlocaş al echipelor FC Barcelona şi Napoli a fost spitalizat pe 2 noiembrie, pentru anemie şi deshidratare, în oraşul La Plata, situat la 60 km de Buenos Aires, unde antrena echipa locală. Analizele efectuate au relevat prezenţa unui hematom subdural, un cheag de sânge format la nivelul suprafeţei creierului. Din acest motiv, el a fost transferat la o clinică privată din Olivos, în apropiere de Buenos Aires, unde a fost operat cu succes în ziua următoare.

În perioada internării, medicul personal al lui Maradona, Leopoldo Luque, a afirmat că fostul jucător a avut ”episoade de confuzie legate de o abstinenţă, care necesită un tratament de mai multe zile”. Luque nu a explicat despre ce abstinenţă este vorba. „Am reușit să scot hematomul cu succes și Diego a suportat foarte bine operația”, a declarat medicul Leopoldo Luque.

Maradona a fost externat pe 11 noiembrie.

El urma un tratament împotriva dependenței de alcool. Într-un comunicat postat pe rețelele sociale, Federația Argentiniană de Fotbal își arată „adâncul regret pentru dispariția legendei noastre”, adăugând că „el va fi întodeauna în inimile noastre”, informează BBC.

Maradona a fost căpitanul echipei Argentinei care a câștigat Cupa Mondială în 1986 în Mexic. El a condus echipa Argentinei și la Mondialul din 1990 din Italia, când trupa pumelor a ajuns până în finală, pierzând în fața Germaniei Federale. A înscris pentru Argentina 34 de goluri în 91 de partide.  A participat cu echpa Argentinei la patru Campionate Mondiale: în 1982, 1986, 1990 și 1994. În 1991 a fost depistat pozitiv la un test antidoping și a fost suspendat pentru 15 luni. Și-a condus echipa în campania de calificări pentru Cupa Mondială din SUA din 1994, dar a fost trimis acasă după două jocuri la World Cup, pentru că nu a trecut un alt test antidoping. 

În sferturile de finală ale Mondialului mexican, Argentina a întâlnit echipa Angliei. A rămas în istorie golul înscris cu mâna de Maradona peste portarul englez Peter Schilton. Despre acel gol, Maradona a spus mai târziu că a rezultat un pic din capul lui Maradona și un pic din mâna lui Dumnezeu.

Maradona și-a încheiat carieră de jucător în 1997, când a împlinit 37 de ani, într-un meci de retragere pentru echipa argentiniană Boca Juniors.

Maradona a fost externat pe 11 noiembrie.

Fostul jucător al echipelor Napoli, FC Barcelona şi Boca Juniors a fost internat de mai multe ori în spital în ultimii ani, în principal din cauza stilului de viaţă extravagant pe care l-a dus. În ianuarie 2019, Maradona a ajuns la spital cu sângerări stomacale. El s-a simţit rău şi la Cupa Mondială din 2018, în Rusia, când a fost filmat leşinat în loja sa la meciul Argentina – Nigeria. În 2004, Maradona a fost internat cu probleme cardiace şi respiratorii serioase, din cauza consumului de cocaină. Ulterior a urmat o cursă de dezintoxicare în Cuba şi Argentina, înaintea operaţiei de la stomac din 2005, care l-a ajutat să piardă din greutate. În 2007, s-a internat într-o clinică din Argentina pentru a depăşi problemele cu alcoolul.

Te-ar mai putea interesa și
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de luni. Rulajul s-a apropiat de 82 de milioane de lei
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de luni. Rulajul s-a apropiat de 82 de milioane ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere şedinţa de tranzacţionare de luni pe aproape toţi indicii, rulajul total cifrându-se la 81,78 de milioane de lei (15,61 de milioane de......
Manchester United a cumărat terenul necesar unde va construi un stadion nou, de 100.000 de locuri
Manchester United a cumărat terenul necesar unde va construi un stadion nou, de 100.000 de locuri
Clubul englez de fotbal Manchester United a anunţat luni că a achiziţionat cea mai mare parte a terenului necesar pentru ...
Florin Barbu spune că în calitate de minsitru al Agriculturii va cere Comisiei Europene deblocarea exporturilor de ovine, iar dacă e refuzat va merge la CJUE
Florin Barbu spune că în calitate de minsitru al Agriculturii va cere Comisiei Europene deblocarea exporturilor de ovine, ...
Ministrul desemnat al Agriculturii, Florin Barbu, a declarat luni că va solicita Comisiei Europene deblocarea exporturilor ...
Prețuri uriașe la energia electrică pe piața spot din România și Europa de Vest, mâine, la noi este aproape 550 de euro/MWh. Bulgarii și grecii stau mult mai bine
Prețuri uriașe la energia electrică pe piața spot din România și Europa de Vest, mâine, la noi este aproape 550 de ...
Pe fondul temperaturilor mari, prețul spot al energiei electrice este foarte mare mâine în Europa Centrală și Occidentală, ...