Qatar a cumpărat 10% din Bursa din Istanbul

Guvernul turc a convenit joi cu Qatarul vânzarea către această ţară a unui procent de 10% din acţiunile Bursei de la Istanbul (foto sediu), ca parte a unei serii de achiziţii a unor proprietăţi publice turce de către Qatar pe care unele media le estimează la circa 300 de milioane de dolari, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres.
Economica.net - J, 26 nov. 2020, 17:25
Qatar a cumpărat 10% din Bursa din Istanbul

Acordul a fost semnat de responsabilii fondurilor suverane din cele două ţări după o reuniune între preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan şi emirul qatarez Tamim bin Hamad al-Thani.

Fondul suveran turc deţinea până în prezent 90,6% din acţiunile Bursei din Istanbul (BIST-100).

Achiziţia efectuată de Qatar a stârnit imediat critici din partea unor economişti, care văd în acest acord începutul vânzării de bunuri ale statului turc pentru a acoperi nevoia urgentă de valută după trei luni de devalorizare continuă a lirei turceşti.

„Aceasta arată pragul la care am ajuns, atunci când se alătură nivelul redus al rezervelor Băncii Centrale şi incapacitatea plăţii datoriilor; este începutul unei vânzări graduale a bunurilor Republicii”, a declarat economistul Veysel Ulusoy cotidianului de opoziţie Cumhuriyet.

Aceeaşi publicaţie estimează la circa 300 de milioane de dolari fluxul de investiţii qatareze în Turcia în baza a trei memorandumuri semnate joi la Ankara de Erdogan şi Al-Thani, care cuprind de asemenea vânzare acţiunilor unui centru comercial din Istanbul, a participaţiilor în portul Antalya şi mai multe acorduri de cooperare bilaterală între ministerele de finanţe din cele două ţări.

Turcia este cel mai important aliat diplomatic şi militar al Qatarului, emirat din Golf supus din 2017 unui embargou al vecinilor săi Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite şi Bahrein în contextul unei confruntări geopolitice regionale.

Te-ar mai putea interesa și
Apar tranzacțiile speciale cu energia din baterii. Ordinele de stocare vor apărea în PZU cuplată în Europa, inclusiv în România, peste un an
Apar tranzacțiile speciale cu energia din baterii. Ordinele de stocare vor apărea în PZU cuplată în Europa, inclusiv ...
În ultimul trimestru din 2027, în mecanismul de cuplare a piețelor de electricitate pentru a doua zi din Europa – la care este parte și piața românească – vor fi introduse și ordinele......
4.615 candidaţi au promovat proba de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori și directori adjuncți, anunță ministrul Educației Mihai Dimian
4.615 candidaţi au promovat proba de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori și directori adjuncți, ...
Un număr de 4.615 candidaţi au promovat proba de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori şi ...
Colliers România o numeste pe Simona Urse in pozitia de Associate Director | Tenant Services
Colliers România o numeste pe Simona Urse in pozitia de Associate Director | Tenant Services
Compania de consultanță imobiliară Colliers anunță că își extinde echipa de Office Leasing, iar Simona Urse a fost ...
De la Black Friday la Crăciun: cum se schimbă comportamentul de cumpărare în retailul de beauty
De la Black Friday la Crăciun: cum se schimbă comportamentul de cumpărare în retailul de beauty
Perioada dintre Black Friday și Crăciun reprezintă, pentru majoritatea retailerilor de beauty, cel mai intens interval ...