Guvernul a acordat din Fondul de Rezervă bani pentru plata pe luna octombrie a salariilor angajaților din domeniul asistenței sociale

Executivul a aprobat, în şedinţa de vineri, acordarea unei sume din Fondul de Rezervă al Guvernului pentru acoperirea cheltuielilor necesare pentru personalul implicat în activităţile de asistenţă socială şi de protecţie a copilului aflate în subordinea Consiliilor Judeţene, a afirmat şeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă.
Economica.net - S, 28 nov. 2020, 09:22
Guvernul a acordat din Fondul de Rezervă bani pentru plata pe luna octombrie a salariilor angajaților din domeniul asistenței sociale

El a explicat sâmbătă că, prin acest proiect de act normativ, se asigură Consiliilor Judeţene sumele necesare pentru plata cheltuielilor necesare asigurării activităţii de asistenţă socială şi de protecţia copilului pentru luna octombrie 2020.

„Este o situaţie dificilă în care, în prezent, aceste instituţii – Direcţiile Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului – îşi desfăşoară activitatea, ca urmare a modului în care bugetele Consiliilor Judeţene au fost executate în cursul acestui an”, a spus el.

În acest sens, a vorbit de consilii judeţene care ar fi „desfăşurat acţiuni cu caracter mai degrabă electoral şi au risipit practic banii pentru plata salariilor celor implicaţi în asistenţa socială şi protecţia copilului”.

Potrivit respectivei alocări, a exemplificat Dancă, CJ Bihor a primit 8.250.000 de lei pentru acoperirea acestor cheltuieli, CJ Giurgiu – 3.700.000 de lei, CJ Maramureş – 5.800.000 de lei, CJ Timiş – 10.500.000 de lei, CJ Vrancea – 6.500.000 de lei.

Şi în Bucureşti a fost alocată, pentru acelaşi scop, suma de 5.125.000 de lei, a mai spus Dancă.

El a adăugat că Guvernul a acordat o compensare, o acoperire a cheltuielilor legate de asistenţa socială şi protecţia copilului în cuantum de 60%, iar autorităţile locale, consiliile judeţene aveau responsabilitatea acoperirii diferenţei de 40%.

„În multe situaţii, din păcate, din motive legate de anul în curs, atât din motive de criză, dar nu întotdeauna, pentru că a fost an electoral, nu toţi preşedinţii de consilii judeţene au administrat în mod responsabil bugetele aflate la dispoziţie, astfel încât aceste instituţii au ajuns în imposibilitatea plăţii salariilor pentru personal”, a mai declarat Ionel Dancă.

Te-ar mai putea interesa și
Ministrul german de Finanţe vrea consultări cu UniCredit înainte de negocierile privind preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanţe vrea consultări cu UniCredit înainte de negocierile privind preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanţe, Lars Klingbeil, vrea o întâlnire cu directorul general de la UniCredit, Andrea Orcel, un prim semnal că Berlinul este dispus să discute în mod direct cu banca......
Turcia vrea dizolvarea Forţelor democratice siriene
Turcia vrea dizolvarea Forţelor democratice siriene
Turcia a afirmat miercuri că disoluţia Forţelor democratice siriene (SDF), conduse de kurzi, va reprezenta o etapă importantă ...
Drept la replică – Îmbuteliatorul apei minerale Bilbor a intrat în concordat preventiv
Drept la replică – Îmbuteliatorul apei minerale Bilbor a intrat în concordat preventiv
Aqua Bilbor S.R.L. solicită publicarea prezentului drept la replică în raport cu articolul publicat la data de 20.08.2026 ...
Creditarea în era FinTech: cum se împrumută românii astăzi
Creditarea în era FinTech: cum se împrumută românii astăzi
Piața serviciilor financiare din România parcurge o transformare structurală accelerată, marcată de convergența dintre ...