Soluţionarea disputelor comerciale trebuie să fie o prioritate a UE în relaţiile cu noua administraţie americană – Comisia Europeană

Uniunea Europeană şi SUA trebuie să-şi rezolve disputele comerciale, după ce preşedintele ales Joe Biden îşi va prelua funcţia, în cadrul unei ''noi agende transatlantice'', a consemnat Comisia Europeană într-un document ce schiţează viziunea sa asupra relaţiilor cu SUA, relatează miercuri Reuters.
Economica.net - mie, 02 dec. 2020, 14:55
Soluţionarea disputelor comerciale trebuie să fie o prioritate a UE în relaţiile cu noua administraţie americană - Comisia Europeană

După patru ani de administraţie a preşedintelui Donald Trump care, prin agenda sa de ‘America First’ (America Întâi), a impus taxe vamale Uniunii Europene, blocul comunitar va urmări de acum înainte o colaborare strânsă cu administraţia Biden în aproape toate chestiunile.

SUA şi UE ”trebuie să coopereze îndeaproape în vederea soluţionării disputelor comerciale bilaterale”, notează Comisia Europeană în documentul trimis ca propunere guvernelor statelor UE.

Totuşi, documentul de 12 pagini prezentat de şeful diplomaţiei europene Josep Borrell nu menţionează cum s-ar putea proceda concret în acest sens, altfel decât făcând apel la ”valorile comune ale demnităţii umane, drepturilor individuale şi principiilor democratice”.

”Preferăm un acord amical între noi şi să nu fie nevoie să ne adresăm Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC), cum se procedează în caz de dezacord”, a spus Borrell la o conferinţă de presă. El a amintit astfel de disputa privind taxele vamale impuse de SUA pe oţelul şi aluminiul importate din UE, asupra căreia se aşteaptă o decizie a OMC, şeful diplomaţiei europene menţionând că UE ar prefera să ajungă la o înţelegere cu Washingtonul înainte să vină această decizie.

La fel ca în cazul NATO, UE speră să poată organiza un summit împreună cu Biden anul viitor. Liderii europeni vor discuta pe 10 decembrie despre abordarea relaţiilor cu SUA.

Atât SUA cât şi UE şi-au impus reciproc taxe vamale în urma unei dispute privind subvenţiile pe fiecare le-au acordat sectorului aeronautic propriu, respectiv subvenţiile pentru Boeing şi Airbus. Mai mult, Washingtonul a ameninţat cu noi taxe vamale dacă UE îşi va pune în practică intenţiile de a impozita giganţii internetului.

Cele două părţi au de asemenea viziuni diferite asupra rolului OMC şi mecanismului acestei organizaţii pentru soluţionarea disputelor, pe care Washingtonul l-a paralizat prin blocarea numirii judecătorilor.

În propunerile din documentul menţionat, Comisia Europeană consideră că un prim pas în relaţiile cu noua administraţie americană ar fi ca UE şi SUA să finalizeze numirea unui nou director general al OMC şi să restabilească funcţia mecanismului de soluţionare a diferendelor prin reformarea organismului de apel.

Pe de altă parte, în opinia executivului comunitar UE şi SUA trebuie să iniţieze un ”dialog transatlantic” despre influenţa marilor companii din sectorul tehnologiilor pentru a stabili modalităţi de taxare a acestora şi a soluţiona ”distorsionările pieţei”.

Printre alte teme de discuţie cu SUA mai sunt menţionate în documentul prezentat reţelele mobile de a cincea generaţie, inteligenţa artificială, fluxurile de date sau cooperarea privind standardele şi reglementarea.

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...