Lege promulgată: Se extind categoriile de persoane ce se pot pensiona mai devreme deoarece au locuit în zone cu poluare

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, legea care prevede extinderea categoriilor de persoane ce beneficiază de reducerea cu doi ani a vârstei standard de pensionare pentru că au locuit cel puţin 30 de ani în zone cu poluare remanentă, fiind introduse încă 27 de localităţi, printre care Bacău, Oneşti, Năvodari, Baraolt, Târgovişte şi Titu.
Economica.net - lun, 07 dec. 2020, 11:00
Lege promulgată: Se extind categoriile de persoane ce se pot pensiona mai devreme deoarece au locuit în zone cu poluare

Legea are ca obiect de reglementare modificarea alineatului 5 al articolului 65 din Legea nr. 263/2010, urmărindu-se extinderea categoriilor de persoane care beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu doi ani, fără penalizare, dacă au locuit cel puţin 30 de ani în unele zone afectate de poluarea remanentă, precum şi pe o rază de 8 km în jurul sitului contaminat.

Potrivit actului normativ, este vorba despre persoane care au locuit cel puţin 30 de ani în zonele afectate de poluarea remanentă din cauza extracţiei, preparării şi arderii cărbunelui sau a şisturilor bituminoase, a extracţiei şi preparării minereurilor de uraniu, a extracţiei şi prelucrării minereurilor feroase şi neferoase cu conţinut de praf sau de emisii de gaze cu efect de seră, de amoniac şi derivate, de cupru, plumb, sulf, azot, fosfor, cadmiu, arseniu, zinc, mangan, fluor, clor, feldspat şi siliciu ori de radiaţii din minereuri radioactive, hidrogen sulfurat, crom trivalent, crom hexavalent, cianuri, de pulberi metalice şi/sau de cocs metalurgic, a prelucrării ţiţeiului sulfuros, desulfurarea benzinei, a ţiţeiului parafinos şi neparafinos, a distilării ţiţeiului în vederea producerii păcurii şi a uleiurilor.

Sunt vizaţi de lege locuitorii din:

* Baia Mare, Călăraşi, Copşa Mică, Drobeta Turnu Severin, Slatina, Târgu Mureş, Târnăveni, Turnu Măgurele;

* Abrud, Baia de Arieş, Lupşa, Ocoliş, Roşia Montană şi Zlatna din judeţul Alba;

* Băiţa din judeţul Bihor;

* Bacău şi Oneşti din judeţul Bacău;

* Maieru, Rodna şi Şanţ din judeţul Bistriţa-Năsăud;

* Crizbav, Feldioara, Victoria şi Făgăraş din judeţul Braşov;

* Anina, Armeniş, Ciudanoviţa, Moldova Nouă, Oţelu Roşu şi Reşiţa din judeţul Caraş-Severin;

* Aghireşu, Câmpia Turzii, Căpuşu Mare, Dej, Iara şi Turda din judeţul Cluj;

* Năvodari din judeţul Constanţa;

* Baraolt din judeţul Covasna;

* Târgovişte şi Titu din judeţul Dâmboviţa;

* Galaţi din judeţul Galaţi;

* Brăneşti, Bâlteni, Bustuchin, Câlnic, Drăgoteşti, Fărcăşeşti, Ioneşti, Mătăsari, Motru, Negomir, Plopşoru, Prigoria, Roşia de Amaradia, Rovinari, Urdari şi Turceni din judeţul Gorj;

* Aninoasa, Baia de Criş, Băiţa, Brad, Călan, Certeju de Sus, Criscior, Deva, Ghelari, Hunedoara, Lupeni, Orăştie, Petrila, Petroşani, Şoimuţ, Teliucu Inferior, Uricani, Veţel, Vulcan din judeţul Hunedoara;

* Ciulniţa şi Slobozia din judeţul Ialomiţa:

* Săvineşti din judeţul Neamţ;

* Brazi şi Ploieşti din judeţul Prahova;

* Broşteni, Crucea, Iacobeni, Ostra, Stulpicani şi Vatra Dornei din judeţul Suceava;

* Fârdea, Margina, Nădrag şi Tomeşti din judeţul Timiş;

* Mina Altân Tepe din judeţul Tulcea;

* Berbeşti şi Râmnicu Vâlcea din judeţul Vâlcea.

Te-ar mai putea interesa și
Vreme călduroasă, caniculă şi instabilitate atmosferică în toată țara. Cald și la București
Vreme călduroasă, caniculă şi instabilitate atmosferică în toată țara. Cald și la București
Meteorologii au emis sâmbătă o informare de vreme călduroasă, caniculă şi instabilitate atmosferică, valabilă în cea mai mare parte a ţării până duminică seara. Vremea va fi......
Nou Centru de patologie vasculo-cerebrală şi neurochirurgie la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj
Nou Centru de patologie vasculo-cerebrală şi neurochirurgie la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj
Noul Centru de patologie vasculo-cerebrală şi neurochirurgie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj, ...
Profitul BYD s-a majorat pentru prima dată în ultimele cinci trimestre. A contat și creșterea din România
Profitul BYD s-a majorat pentru prima dată în ultimele cinci trimestre. A contat și creșterea din România
Profitul companiei chineze BYD a crescut în al doilea trimestru al acestui an pentru prima dată în ultimele cinci trimestre, ...
Ilie Bolojan la inaugurarea Centrului de neurochirurgie al Spitalului Judeţean Cluj: „Fără investiţii, fără dotări, nu ne putem aştepta la o medicină de calitate”
Ilie Bolojan la inaugurarea Centrului de neurochirurgie al Spitalului Judeţean Cluj: „Fără investiţii, fără dotări, ...
Premierul Ilie Bolojan a declarat, sâmbătă, la inaugurarea Centrului de patologie vasculo-cerebrală şi neurochirurgie ...